REŞIŢA – Adunarea Generală a Asociaților (AGA) a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ACVABANAT a decis joi schimbarea președintelui acesteia. Astfel, primarul Reșiței, Ioan Popa, a fost înlocuit cu edilul din Băile Herculane, Gheorghe Orza!
Decizia a fost luată la inițiativa a 20 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) care au convocat ședința pentru a modifica conducerea asociației. Ioan Popa, care a ocupat funcția de președinte din 2016, a declarat că schimbarea a fost determinată politic, întrucât majoritatea primăriilor membre sunt conduse de reprezentanți PSD.
„Am înțeles că această chestiune a fost creată cu scopul de a se schimba conducerea. E puțin trist, pentru că a existat un «gentleman agreement» că în aceste funcții ar trebui să fie cei mai relevanți oameni din sistem: cel mai mare plătitor la AquaCaraș este Primăria Reșița, deci primarul Reșiței ar trebui să fie președinte la ACVABANAT din moment ce peste 75% din încasările operatorului de apă se realizează în Reșița, iar președintele Consiliului Județean să fie președinte la Intercom Deșeuri. Dar să fie sănătoşi toţi!“, ne-a declarat Ioan Popa.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ACVABANAT coordonează serviciul de alimentare cu apă și canalizare în unitățile administrativ-teritoriale membre. Din 2010, operatorul regional S.C. AquaCaraș S.A. a primit dreptul de a gestiona aceste servicii în zona de competență a asociației. Decizia de joi vine într-un moment în care AquaCaraș a reușit să își stabilizeze activitatea sub conducerea asociației. Cu toate acestea, edilul Reșiței a precizat că plecarea sa din această funcție neremunerată îi oferă mai mult timp pentru a se ocupa de problemele orașului.
JCS-Denis Dutca