ADVERTORIAL. Cărțile în format electronic au devenit una dintre opțiunile preferate în rândul tinerilor. Ce acțiuni întreprind librăriile pentru a păstra generația Z?
De cât timp nu ai fost la o librărie? Dacă răspunsul este „de mult”, care este motivul ? Nu-ți poți permite financiar? Sau pentru că ne-am obișnuit cu cumpărăturile online și din marile magazine? În ziua de azi, tinerii citesc tot mai puțin cărți în format fizic, mai ales cei între 17 și 25 de ani. Dacă vă aflați în această categorie de vârstă, care a fost ultima carte pe care ați citit-o în format fizic? Am crescut cu cărțile Harry Potter pe rafturile noastre, dar acum… am fi capabili să le colecționăm fără a ceda atracției cărților electronice?
Ne-am obișnuit să plângem de mila librăriilor, editurilor și, în general, a cărților, în România, dar adevărul este că asistăm la un trend global. Și în vestul Europei lucrurile stau aproape la fel. Spaniolii, de exemplu, sunt îngrijorați. Tinerii citesc tot mai puțin și apar deja voci care cântă prohodul cărților în format fizic. Sunt tinerii piesa necesară pentru a menține consumul tradițional de literatură pe linia de plutire?
Se spune că tinerii nu citesc, dar reprezentanții La Botica din Sevilla, o librărie din capitala Andaluziei, susține că tinerii citesc în continuare. Maru este de patru ani la conducerea La Botica de Sevilla și este foarte clar că este necesar să-i înțelegi pe cei mai tineri pentru a le cunoaște gusturile și preocupările: „Se spune că tinerii nu citesc, dar cei care vin la noi în librărie citesc atât pentru ei, cât și pentru toți cei care nu o fac, pentru că devorează cărțile. Facem des întâlniri literare și de obicei aducem autori care le plac”, indică el. „Au trecut șase ani de când la Sevilla se organizează Andalusia Reader Con, un eveniment organizat de trei băieți sub 25 de ani, care reunește o parte din sector pentru a vorbi despre literatură”.
Cărți online Emag oferta zilei!
Jesus Trueba, librar al La Buena Vida, din Madrid, dimpotrivă, afirmă că problema fundamentală a librăriilor este că „tinerii nu intră în ele”. „Există un sector al populației care nu vizitează librăriile și află știrile din alte locuri, și chiar își fac cumpărături online sau în marile magazine”. Confruntată cu această situație, La Buena Vida din Madrid a decis să ia problema în mâini și să-și adune cititorii mai tineri în ceea ce ei numesc zona rezervată: „Când ne-am dat seama de acest lucru, am decis să creăm un fel de întâlnire cu tinerii în care să-i tratăm ca pe niște adulți și oameni inteligenți. Fugim de literatura comercială, așa că am construit o secțiune cu criterii înalte și luându-i drept viitori consumatori”.
„Industria își freacă mâinile: cu ebook-ul nu trebuie să investească”
Cartea electronică, așa cum o știm astăzi, ar putea fi salvarea literaturii. Rata de lectură a scăzut considerabil și, deși această nouă opțiune nu a cucerit încă toți cititorii, ea a început încetul cu încetul să crească și să îmbunătățească ratele de lectură. De fapt, există deja multe edituri care oferă abonamente personalizate, închiriere de cărți sau achiziții în format electronic. Așa că nu este surprinzător că acest nou mod de a citi, care poate fi realizat de pe propriile telefoane sau tablete, este una dintre noile opțiuni de divertisment în rândul generației Z.
Carti online, filme, muzica pe emag.ro
„La început, când a apărut cartea electronică, era foarte mare teamă că va concura cu cartea fizică și că ar putea chiar să o facă să dispară. Dar nimic de-a face cu realitatea. Ca vânzător de cărți, evident că „mușcă” din vânzări – nu se poate nega – dar cine este cititor, chiar dacă are cartea electronică și consumă o carte electronică, citește și pe hârtie. Cartea, pe lângă faptul că îți oferă plăcerea de a citi pe hârtie, este un obiect pe care îți place să-l ai. Mulți mi-au spus „Am citit această carte în format electronic, dar vreau să o cumpăr pentru că vreau să o am fizic”. Cei care nu sunt cititori chiar consumă cărți electronice, dar pentru că nu erau chiar cumpărători de cărți de hârtie”, a povestit Maru.
„Au apărut statistici care arată că cărțile pentru tineret au scăzut considerabil. Trebuie să devenim conștienți că ar putea fi o schimbare de paradigmă pentru educația viitorului. Am senzația că tocmai cea mai comercială carte devine electronică. Industria își freacă tocmai mâinile, pentru că nu trebuie să investească, așa că o încurajează”, susține Jesus Trueba.
Ce gen sau genuri sunt cele mai citite în rândul publicului tânăr?
„Fantasy, fără îndoială. Dar este adevărat că acum există edituri care pariază pe ediții retipărite din clasici, așa că suntem norocoși că publicul nostru tânăr se apropie foarte mult de aceștia. Există și scriitori tineri care sunt foarte buni, dar nu este același lucru cu soliditatea și calitatea literară a unui clasic. Așa că bun venit tuturor celor care pariază pe modele atractive pentru a ajunge la publicul tânăr”, a mai punctat Maru.
Ebook vs. hârtie. Este Generația Z prima care nu va mai cumpăra cărți fizice?
Din ce în ce mai mulți cititori aleg să investească într-un nou mod de a consuma cele mai recente versiuni. Și această realitate a determinat mulți editori să facă pasul digitalizării catalogului lor. Un mod de a produce care economisește costurile pe care le implică realizarea unei cărți fizice și pe care se pare că, încetul cu încetul, industria mizează din ce în ce mai mult.