Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin a ţinut vineri o conferinţă de presă în care a pus pe tapet problemele stringente cu care se confruntă sistenul educaţional din judeţ.
Debandada statelor de plată
Subiectele, precum stadiul actual al investiţiilor din infrastructură sau cele legate de strategiile de reformă, au fost rapid înlocuite de unul care constituie o eternă problemă: neînţelegerile şi lipsa de comunicare dintre dascăli şi autorităţile locale. A fost readusă în discuţie problema de la Brebu, prezentată pe larg în paginile Jurnal CS. „Profesorii s-au adunat şi mi s-au plâns din cauză că primarul nu vrea să le semneze statele de plată, pentru că n-a fost votat de unele cadre didactice, spune Boris Vatzulik, insp. şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin. Mai nou, nu vrea să semneze statele de plată pentru femeia de serviciu de la şcoală, deşi atât aceasta, cât şi dascălii, sunt plătiţi din fonduri de la noi“.
Primăriile suportă doar cheltuielile de administrare ale unităţilor de învăţământ, în cazul achitării salariilor fiind doar o „curea de transmisie“, potrivit inspectorului şcolar general.
„Sunt situaţii de-a dreptul hilare, mai ales în satele şi comunele mici, unde primăriile trebuie să gestioneze această problemă, pentru că şcolile, chiar şi cu personalitate juridică, nu au contabil, a mai precizat Vatzulik. S-au dat salarii greşite, sporurile au fost aplicate defectuos… Va trebui să chemăm contabilii de la primării pentru a remedia aceste deficienţe“. În momentul de faţă, unităţile de învăţământ din judeţ ar mai avea nevoie de 30 de contabili.
Potrivit conducerii ISJ Caraş-Severin, primarii sunt reticenţi şi la alte aspecte ce ţin de mediul şcolar. Spre exemplu, unii nu vor microbuze şcolare, iar alţii resping ideea construirii de noi grădiniţe.
Antoniu Mocanu
