Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Pe reţelele de socializare au apărut imagini cu starea degradată în care se află gara din Caransebeş. În aceste condiții, CFR ar trebui să le facă protecţia muncii călătorilor care poposesc prin clădire, sau măcar să-i doteze cu niște căști de miner!

Un cărăşean, Alin Muntean, a postat două fotografii însoţite de explicaţia: „Dacă luăm propta, ne pică țara-n cap! Gara Caransebeș, 2021. 103 ani de la “marea unire”“. Reacțiile oamenilor nu au întârziat să apară. Aurel Vasiu, un alt cetăţean, spunea că imaginile reflectă clar „indiferenţa celor care au condus acea gară 30 de ani“. „România parcă ar fi in război. Arată ca după bombardamente“, este un alt comentariu scris de Aurel Radu.

Iar dacă cetățenii au reacționat, nu același lucru l-au făcut cei de la CFR, cărora le-am solicitat oficial un punct de vedere pe care încă îl aşteptăm.

Până atunci ştim că în luna iunie a acestui an, Ministerul Transporturilor a scos la licitaţie contractul privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de refacere a căii ferate între gările Timisoara Est şi Caransebeş, care presupune printre altele și reabilitarea clădirilor pentru călători din Caransebeş, Zăgujeni si Gavojdia, iar cea din Căvăran se va reconstrui. Încă o clădire nouă va fi ridicata în gara din Caransebeş, pentru mentenanţă şi revizia trenurilor.

Până atunci, în cea veche stau, deocamdată, nişte propte…

JCS-N.C.

FOTO: Alin Muntean