CARAŞ-SEVERIN – Administraţia judeţeană ne-a vorbit despre semnarea documentului, iar cea locală despre eforturile depuse pe acest drum!
Modernizarea căii ferate Reşiţa-Timişoara – cu extensia Voiteni-Moraviţa, cu garniturile de hidrogen pe tronsonul neelectrificat – nu mai e deloc de domeniul ştiinţifico-fantasticului. Asta pentru că reprezentanţii CFR şi-au pus parafa pe parteneriatul încheiat cu primăriile Reşiţa şi Timişoara, şi cu consiliile judeţene Caraş-Severin şi Timiş.
Vestea cea bună vine de la preşedintele CJ CS, Romeo Dunca: „Trenul rapid deraiat din stadiul de proiect e, de fapt, din nou pe șine… Există acordul semnat cu CFR-ul, dovadă că există și interes din partea CFR. Trenul nostru, deși încetinit de toţi chibiții penibili, zilele astea va opri în următoarea stație: cea a asumării începerii primelor documente cu acordul şi a ultimului pasager din grupul celor care îl şi urnesc din loc“.
Şi primarul Ioan Popa a dorit să vorbească despre eforturile făcute în această direcţie: „Este un proiect destul de complex, în care noi practic suntem liderii şi driverii, şi muncim enorm de mult! Am semnat protocolul la 1 Decembrie 2020, suntem în prag de a semna un acord de asociere prin care să ne angajăm că vom contribui cu câte un milion de euro fiecare UAT din cele patru (primăriile Reşiţa şi Timişoara şi consiliile judeţene Caraş-Severin şi Timiş – n.r.), la realizarea acestui proiect. Evident, sunt resurse financiare pe care le vom recupera din fonduri europene. Am avut două luni destul de dificile în care am avut comisii tehnice cu Consiliul Judeţean Timiş, cu Primăria Timişoara. E un proiect mare, care necesită calificări pe toate părţile, astfel încât să poată să fie asimilat de participanţi. Am ţinut o legătură foarte strânsă cu Ministerul Transporturilor, în speţă cu CFR Infrastructură, pentru semnarea acestui protocol“.
Cât despre cele două garnituri futuriste, second-hand, cu propulsie pe hidrogen, părerile rămân împărţite, inclusiv la nivel naţional. „Am auzit discuţii purtate în «straturile superioare», cum că, domne, ne-am găsit chiar noi, românii, să trecem acum la hidrogen, când el abia acum a fost pus în practică în Europa de Vest, că ardem etape, povesteşte Nelu Popa. Eu cred că e chiar un avantaj, aşa cum l-am avut la internet. Şi ştiţi foarte bine că suntem în Top 5 mondial la viteză de trafic pe internet. De ce să nu preluăm nişte tehnologii care sunt de ultimă oră, dacă tot am stat în urmă atâţia ani?“.
Planurile de reabilitare cuprind căile ferate şi o parte din gări, linia care leagă Timişoara de Moraviţa urmând să fie dublă, electrificată, iar tronsonul dintre Voiteni şi Reşiţa să rămână neelectrificat, ca şi acum, aici urmând să fie folosite garniturile pe hidrogen.
Despre demersurile la Bucureşti, primarul Reşiţei a precizat: „Cu ministrul Drulă vreau să vă spun că ne-a fost uşor. Noi am avut o întâlnire la Bucureşti în care, în prima fază, ne-a fost destul de greu să impunem acest proiect. Şi a adus nişte argumente care stăteau în picioare! De exemplu: că România trebuie să se dezvolte unitar, că sunt disparităţi mari între zone, că sunt zone care au rămas în urmă. Şi aici am adus argumentul că dacă unii sunt harnici şi fac proiecte, nu cred că e logic să-i frâneze, doar pentru că ar trebui să facă şi alţii. Pentru că dacă ăialalţi n-au făcut în 2014-2020, de ce am crede noi că le vor face în 2021-2027? Adică nu trebuie să ne frâneze pe noi! Una peste alta, am reuşit să-l conving că e important proiectul ăsta şi că-l facem nu pentru noi, ci pentru Calea Ferată în primul rând!“.
Încheiem cu cuvintele preşedintelui Romeo Dunca: „Protocolul cu CFR-ul este un pas mare, important! Cine nu visează, nu are nicio șansă să zboare…“
JCS-A.M.