Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – A fost prins însă de jandarmii caransebeșeni în scurt timp, iar acum va suporta rigorile legii, mai ales că nu e la prima ispravă de acest gen!

„Domnule sublocotenent, vă rog să mă ajutați! Sunt preot slujitor la catedrală, în urmă cu câteva minute un bărbat a sustras din biserică mai multe obiecte, nu știu exact ce a furat, dar l-am văzut când a băgat în rucsac ceva și a fugit”, a fost rugămintea unui preot pentru sublocotenentul Ioan Colțan, aflat într-o acțiune punctuală pe raza municipiului Caransebeș. Acesta nu a stat pe gânduri, a cerut câteva indicii și a plecat în căutarea bărbatului bănuit de furt.

„După aproximativ 10 minute, ofițerul a reușit să identifice un bărbat, ascuns într-o scară de bloc, care stătea pitit, încercând să ascundă un rucsac într-un colț întunecat. Imediat, jandarmul a cerut sprijinul colegilor, iar cu ajutorul lor a condus persoana suspectă la autospeciala jandarmeriei. Conform procedurilor s-a efectuat controlul corporal și al bagajelor, moment în care au fost descoperite obiectele bisericești”, spun jandarmii cărășeni.

A fost stabilită și identitatea autorului, constatându-se că nu era prima oară când acesta avea tangență cu oamenii legii. Hoțul este din municipiul Motru, județul Gorj, are 49 de ani, iar verificările au scos la iveală că în trecut acesta a mai săvârșit fapte de natură penală pentru care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Iar cum gorjeanul nu a putut prezenta documentele care să ateste provenienţa bunurilor, jandarmii au întocmite actele de sesizare pentru comiterea unei fapte de natură penală.

JCS-Silvia Popescu