Caraş-Severin, Romania

Dacă primul pas, decisiv pentru salvarea de la desfiinţare a echipei masculine de handbal UCMR, cu transformarea în UCM HC Caraş-Severin, a fost făcut de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, la mijlocul săptămânii trecute, de-acum exemplu ca o necesitate, va trebui urmat. Mai ales că al doilea pas, foarte important l-a făcut tot administraţia judeţeană, în calitate de membru al Clubului Sportiv Caraş-Severin, cu rang de asociaţie.

În sensul că, în şedinţa de luni, 28 februarie a.c., consilierii judeţeni au decis, la propunerea preşedintelui Sorin Frunzăverde, suportarea de la bugetul instituţiei a cuantumului cotizaţiei lunare a C.J. în sumă de 300 mii lei, începând cu 1 martie 2011.

Aşadar, acest efort financiar ar trebui urmat cu diferite sponsorizări şi de alte instituţii şi societăţi comerciale, ai căror reprezentanţi sunt dispuşi să facă front comun pentru handbalul judeţean.

„Era nepermis ca noi să nu facem nimic pentru echipa de handbal UCM HC Caraş-Severin. Cotizaţia aprobată de noi se va regăsi şi în posturile handbaliştilor, am mărit-o pentru ca echipa să poată fi susţinută în Liga Naţională. Alături de demersul administraţiei judeţene va trebui să găsim şi fonduri externe, sponsorizări legale. Poate atunci când UCMR a aparţinut unei firme, oamenii de afaceri au fost rezervaţi. Acum este vorba de altceva, de un club al judeţului de care trebuie să fim interesaţi cât mai mulţi. De asemenea, îmi exprim speranţa că şi la Grupul UCM Reşiţa lucrurile să se reglementeze cât mai rapid“, a spus preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde.

Toţi consilierii judeţeni şi-au exprimat acordul pentru demersurile privind susţinerea echipei masculine de handbal“, a mai precizat Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Marius Moraru