Şi se pare că este vorba despre o problemă mai veche cu care localitatea se confruntă. Primăria i-a sesizat pe cei responsabili însă, până acum, aceştia nu s-au deplasat la faţa locului pentru a găsi o soluţie.
Cel puţin aşa susţine primarul Ioan Borduz, care are de gând să se adreseze superiorilor companiei furnizoare de electricitate. Aşa s-a întâmplat şi în noaptea de 17 spre 18 martie când, în jurul orei 22.30, curentul „s-a tăiat“.
Apoi, becurile au „licărit“ în reprize scurte după care, după ora 23.00, lumina s-a luat până la 2.30. Şi se pare că, pentru săteni, asemenea întâmplări au devenit un fapt obişnuit.
Problemă veche
Reţinem asta din declaraţia primarului Ioan Borduz, care susţine că problema a fost adusă la cunoştinţa conducerii Enel. „Mi s-a spus că este vorba despre un sistem modern, care întrerupe curentul atunci când vremea rea poate crea probleme. Deşi i-am înştiinţat pe cei responsabili de la nivel de judeţ, nu a venit nimeni în comună pentru a se găsi o soluţie. M-am adresat şi directorului Adrian Popa pentru că vrem ca serviciile să fie la nivelul plăţilor pe care le facem către Enel. Nu e normal ca, la primul fulger, să se ia curentul în toată comuna“, declară primarul.
Acesta se arată dispus să meargă mai departe. „Voi accesa site-ul societăţii străine care patronează Enel-ul. Trebuie să se facă ceva pentru rezolvarea problemei“, a adăugat Borduz.
Răspuns aşteptat
Am adus şi noi această problemă în atenţia Enel-ului. Purtătorul de cuvânt, Bogdan Micu, ne-a declarat că nu deţine informaţiile necesare pentru a oferi un răspuns prompt. Ne-a asigurat însă că societatea pe care o reprezintă va răspunde sesizării venită de la Fârliug.
Aşteptăm şi noi răspunsul Enel.
