Caraş-Severin, Romania

LUPAC – AFC Voința Lupac nu va juca în sezonul viitor în Liga 3, cererea de înscriere a formației cărășene fiind respinsă de FRF ca urmare a neachitării garanției de participare în competiții! 

Federația Română de Fotbal a dat luni, 5 august, un comunicat în acest sens ce vizează și echipa din Lupac. „În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă, compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF, hotărăște: Aprobă ocuparea a 11 locuri vacante în cadrul Ligii a 3-a, sezon 2024-2025, în conformitate cu prevederile regulamentare aplicabile, de către cluburile menționate în Referatul Departamentului Competiții (Anexa 6). Urmare a deciziilor adoptate, coroborate cu sistemul competițional al Ligii 3, ediția 2024/2025 și cu respingerea cererii de înscriere a clubului AFC Voința Lupac, ca urmare a neachitării garanției de participare în competiții, constată că există un număr de 2 locuri vacante.”, se arată, printre altele, în comunicatul emis de Federația Română de Fotbal, care a stabilit totodată și modul în care se vor ocupa cele două locuri vacante

Chiar dacă a început pregătirea și a jucat deja și o partidă oficială, trupa antrenată de Mircea Manu se confruntă cu mari probleme financiare, după ce Primăria Lupac a anunțat că nu mai poate susține echipa în Liga 3 la același nivel financiar ca sezonul trecut. Sunt jucători care au plecat deja, cum ar fi Giurică și Jinga la Jiul Petroșani.

Așa cum scriam, Voința Lupac a jucat deja un meci oficial în Cupa României, trecând cu 5-0 de Phoenix Buziaș, altă echipă care s-a retras din Liga 3, iar în turul următor al competiției întâlnește astăzi, de la ora 17.30, CS Ghiroda și Giarmata Vii, echipă care a luptat pentru promovarea în Liga 2.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO-Miruna Maria Mihancea