Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Fetele de la Sporting Banat, care joacă pentru CSM Reșița, s-au clasat pe locul 3 la Turneul Final de U15, desfășurat la Cluj-Napoca! De remarcat ar fi faptul că fotbalistele au terminat competiția neînvinse, înregistrând trei rezultate de egalitate! În ultimul meci, cel contra fetelor de la CFR Cluj, Valentina Căpățână a impresionat și a marcat de patru ori!

„A fost primul turneu final din istoria ACS Sporting Banat, în parteneriat cu CSM Reșița. Am plecat la turneul de la Cluj-Napoca cu emoții foarte mari și am întâlnit în primul meci una dintre candidatele la titlu. Chiar dacă ne-am creat multe ocazii contra Viitorului Cluj, lipsa de experiență în fața porții și-a spus cuvântul, emoțiile au contribuit și ele, iar scorul s-a terminat 0-0. În al doilea meci am întâlnit echipa Olimpia Gherla, o formația mult la dezvoltată ca și noi, cu fete mari, puternice și experimentate. A fost din nou un meci foarte solicitant. Am avut trei ocazii mari în prima repriză, dar, din păcate, n-am reușit nici în al doilea meci să înscriem.

În ultimul meci am întâlnit CFR Cluj, o echipă care era deja campioană la U15 după primele două victorii. Formația din Cluj s-a dovedit a fi foarte puternică, omogenă și cu jucătoare experimentate. Clujul a reușit foarte repede să marcheze primul gol, deoarece noi ne-am dorit victoria și am forțat un pic pe partea ofensivă. Fetele s-au demoralizat un pic, după care au mai urmat încă două goluri date de adversarele noastre. În primele zece minute am primit trei goluri. Totuși, am reușit să înscriem un gol prin Valentina Căpățână până la pauză și am început să sperăm. Am început bine a doua repriză, ne-am creat ocazii de gol, dar pe un contraatac ne-au prins și Clujul a marcat golul de 4-1. Când nimeni nu mai spera la un rezultat pozitiv, în ultimele șapte minute de joc, Valentina Căpățână și-a făcut de cap și a reușit să mai marcheze de trei ori. Ultimul gol a fost unul superb, din lovitură liberă de la 20 de metri, la ultima fază de joc, printr-un șut fără speranțe pentru portar.

Mulțumim părinților și sponsorilor, staff-ului și acestor fete minunate pentru tot ceea ce au făcut. Suntem foarte mândri de ce am realizat împreună cu aceste fete și țin să precizez că au fost cele mai mici ca și vârstă de la acest turneu. Am jucat cu fete de 12 ani, diferența de trei ani cred că este una destul de mare. Fetele au trebuit să depună mult mai mult efort și au alergat pentru fiecare minge. Ne bucurăm că am reușit să terminăm neînvinși acest turneu și am scris o istorie negativă pentru CFR Cluj, pentru această echipă fiind și primul egal din istoria ei. Fetele de la Cluj au avut doar victorii pe linie până la meciul cu noi. Felicitări, Nadine! Felicitări, Dan Popescu și Sorin Seliman! Cu siguranță că a fost o zi de naștere pe care antrenorul Dan Popescu și-o va aminti pentru tot restul vieții, toți îi urmăm <<La mulți ani>> și aceste rezultate sunt un cadou pentru el.”, a declarat Daniel Amariei, președintele de la Sporting Banat.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu