REȘIȚA – Ultimul antrenament al fotbalistelor de la ACS Banat Girls a avut loc la mijlocul lunii martie și deși campionatul a fost întrerupt, acestea au continuat să se pregătească fiecare acasă.
„Activitatea clubului ACS Banat Girls Reșița s-a întrerupt chiar înainte de prima etapă din Liga a II-a. Din păcate, a trebuit să trimitem toate fetele acasă. Ne-am asigurat că fotbalistele legitimate la noi care nu locuiesc în Reșița au ajuns cu bine acasă. Toată lumea de la club este sănătoasă, ne menținem condiția fizică, iar fetele fac mișcare în fiecare zi. Fotbalistele se află într-o continuă competiție una cu celelalte, își dau fiecare provocări și în fiecare zi postăm pe grupul nostru fel și fel de exerciții fizice. Sper că după această pandemie vom avea un moral ridicat și un tonus muscular cât mai bun”, a declarat Daniel Amariei, antrenorul echipei ACS Banat Girls Reșița.
În pauza de iarnă, clubul reșițean s-a întărit cu trei jucătoare.
JCS-Ștefan Moraru