CARAȘ-SEVERIN – Atât a putut un reșițean de 22 de ani care ar fi vrut să cumpere, noaptea, un televizor de la o femeie din Măureni. Nu s-au înțeles asupra plății, așa că reșițeanul ar fi tras cu o armă spre gardul femeii, după care ar fi plecat cu un autoturism!
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1.30, femeia din Măureni s-a plâns polițiștilor de la Bocșa despre pățania cu bărbatul necunoscut, care după ce ar fi tras cu arma spre gardul locuinței sale, ar fi părăsit zona cu un autoturism.
„Din primele verificări s-a stabilit că în cursul nopții un bărbat din Reșița s-ar fi deplasat la domiciliul apelantei, în comuna Măureni, pentru a cumpăra un televizor, în urma unei înțelegeri între aceștia. Ulterior, persoanele nu s-ar fi înțeles privind la plata televizorului, bărbatul ar fi tras cu o armă spre gardul locuinței apelantei, apoi ar fi plecat cu un autoturism. În urma evenimentului nu au fost persoane rănite. La nivelul Inspectoratului a fost constituită echipa operativă formată din specialiști de la Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciul Criminalistic, care împreună cu polițiști de la Poliția Orașului Bocșa s-au deplasat de urgență la fața locului.ׅ“, informează Poliția județului.
În scurt timp, oamenii legii au stabilit identitatea bănuitului, un tânăr de 22 de ani, care a și fost audiat, fiind totodată identificat și autoturismul pe care l-a folosit în noaptea isprăvii.
„De la fața locului au fost ridicate 3 tuburi de cartuș calibrul 9 mm. În cursul zilei de sâmbătă au fost puse în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Reșița. În urma perchezițiilor domiciliare și a controlului autoturismului folosit au fost găsite o armă letală calibrul 9 mm, deținută fără drept, 16 cartușe cu glonț și diferite obiecte contondente. Persoana în cauză nu figurează înscrisă ca deținător legal de arme. Bărbatul urmează a fi reținut pentru 24 de ore. S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.“, precizează sursa citată.
JCS-A.M.