Evocând intrarea Mântuitorului în Ierusalim călare pe asin, întâmpinat de o mulţime cu flori şi ovaţii, Floriile reprezintă în acelaşi timp o sărbătoare cu multe tradiţii şi obiceiuri pitoreşti.
De Florii creştinii duc ramuri de salcie şi flori la biserică. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul.
În multe zone ale ţării, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune oglinda, împreună cu o cămaşă curată, sub un pom altoit, trebuind neapărat ca a doua zi, la răsăritul soarelui să le găsească acolo. Iar oglinda se foloseşte în farmecele de sănătate şi dragoste.
Femeile fac tot felul de plăcinte pe care le dau săracilor pentru a nu păţi şi ele ce a păţit mama lui Lazăr, care a murit cu dor de plăcinte.
Se spune că celor care se împărtăşesc în Duminica Floriilor li se împlineşte orice dorinţă, iar cei care se spală pe cap în această zi sfântă vor albi ca pomii. Cine nu serbează ziua lui Lazăr se umple de pistrui.
În vreme de furtună să se pună pe foc muguri din sălciile de la Florii, pentru a împrăştia norii şi grindina, protejând casa şi familia de dezastre.
Cu ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, apicultorii înconjoară în ziua de Florii stupii iar ţăranii, convinşi de efectul miraculos al mugurilor de salcie, îi îngroapă sub brazdă.
Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.
Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul.
Nina Curiţa