REȘIȚA – Flavius Stoican răsuflă ușurat după victoria cu scorul de 1-0 obținută de echipa sa cu CS Tunari, însă tehnicianul nu s-a ferit să evidențieze problemele care persistă în jocul formației!
Deși cele trei puncte au fost câștigate, antrenorul a atras atenția asupra ratărilor incredibile și a momentelor de superficialitate care puteau pune în pericol rezultatul final. Duelul cu Arsenal Tunari a scos din nou la iveală ratările prea dese din fața porții, dar și determinarea jucătorilor, care au luptat până în ultimul minut. În plină cursă pentru play-off, Stoican își avertizează elevii că viitorul depinde de luciditatea și seriozitatea cu care vor aborda următoarele partide.
„Am obținut trei puncte importante! După cum a decurs jocul, trebuia să ne asigurăm victoria mai devreme. Am tratat din nou cu nonșalanță multe situații și am văzut, iarăși, superficialitate în fața porții. Asta îmi dă de gândit, pentru că nu poți avea ocazii clare la aproape fiecare fază, iar noi să nu reușim să băgăm mingea în poartă. Pe parcursul unui meci, cu cât trece mai mult timpul, cu atât jocul devine mai dificil. Se mai trage de timp, se mai greșesc pase, intervine oboseala. Una peste alta, însă, a fost o victorie importantă. Îi felicit pe jucătorii pe care îi antrenez pentru obținerea celor trei puncte, pentru că au crezut în șansa lor până în ultima clipă. Am întâlnit o echipă a celor de la Arsenal Tunari dârză, ambițioasă, dar după aspectul jocului cred că am meritat victoria. La acea fază consider că a fost penalty clar — sper să nu mă hazardez, dar așa am văzut de pe margine. Jucătorul nostru a scăpat singur cu portarul, a fost tras, deci pentru mine este penalty clar. Bătălia pentru play-off continuă. Credem în șansele noastre și trebuie să nu tratăm cu superficialitate meciurile. La acest joc cu Tunari, din punct de vedere al atitudinii, n-am ce să le reproșez jucătorilor. Știam că Tunari vrea să demonstreze că locul din clasament nu reflectă valoarea echipei și că are jucători care au evoluat în Liga 1. S-a văzut că, atunci când au pus piciorul pe minge, au demonstrat calitate. Trebuie să fim foarte atenți în meciurile următoare, deoarece este în joc viitorul nostru. Fiecare meci și fiecare punct contează. <<Buba>> noastră, ca să spun așa, este faptul că ratăm prea mult. Nu reușim să marcăm din situațiile clare pe care le avem. Dăm în bară sau pe lângă poartă, iar odată cu trecerea timpului intervine oboseala, nu mai ești lucid și apar greșelile. Trebuie să fim lucizi în fiecare clipă a meciului: când centrăm, când dăm cu capul sau când pasăm. Probabil presiunea rezultatului sau a meciului nu este aceeași ca la antrenament. Ne dorim să câștigăm fiecare partidă, dar nu trebuie să uităm că și adversarii își doresc același lucru. Nivelul valoric este echilibrat; nu văd vreo formație care să poată fi considerată câștigătoare dinainte, fără efort. Ne vom odihni și urmează meciul de acasă cu Chiajna, pe care vreau să-l tratăm la fel de serios.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
JCS-Ștefan Moraru
