REȘIȚA – Partida dintre CSM Reșița și CSA Steaua București din etapa a XVI-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 februarie, de la ora 11, pe stadionul din Valea Domanului. Formația antrenată de Flavius Stoican este pe locul 12, cu 20 de puncte, în timp ce Steaua este pe 7, cu 22 de puncte!
Miza este mai mare pentru steliști, care în cazul unui alt rezultat în afară de victorie s-ar îndepărta de locurile din play-off. La CSA este antrenor un fost jucător și antrenor al Reșiței, Daniel Oprița, care a declarat la finalul lui 2023 legat de partida din Valea Domanului: „Primul nostru meci din sezonul de primăvară va fi cu CSM Reșița, nu știu dacă mi-aș fi dorit asta. Sunt un susținător al echipei reşiţene și îmi doresc să ajungă în Liga 1, dar, și ei, şi noi avem nevoie de puncte. Eu îmi doresc să câștige echipa mea, iar ambele formaţii să prindă playoff-ul. Ar fi ceva extraordinar, păcat că nu avem puncte mai multe, ca să fim pe un loc mai sigur în clasament. Va fi un meci greu și pentru noi, și pentru ei, fie ca echipa mai bună să câştige.”
În schimb, antrenorul Flavius Stoican crede că la acest joc se va vedea nivelul la care se află Reșița și este de părere că suporterii vor împinge de la spate echipa din Valea Domanului. Antrenorul rossonerilor știe în mare ce jucători va folosi încă din primul minut la partida cu Steaua, asta după analiza făcută la meciurile oficiale de la final de 2023 și după perioada de pregătire de iarnă. Cel mai probabil, va fi și un duel al galeriilor. Guardia Ultra care este prezentă meci de meci la partidele de acasă și din deplasare ale Reșiței, va susține trupa lui Stoican, iar Steaua va fi încurajată de câteva zeci sau sute de suporteri ai Peluzei Sud.
„Ne dorim să ne prezentăm foarte bine la primul meci oficial din 2024, cel cu CSA Steaua București. Va fi un joc care ne va arăta la ce nivel suntem după pregătirea de iarnă și vrem să demonstrăm că nu suntem cu nimic mai prejoși decât cei de la CSA Steaua. Chiar dacă Steaua are un nume în fotbal, doi ani la rând a încercat să intre în prima ligă și nu a reușit. Sunt sigur că și ei își doresc să ocupe în clasament un loc cât mai sus și mă refer aici la play-off, în schimb noi vrem să facem un meci mare. Vrem să jucăm foarte bine, mai ales că vom fi susținuți de suporterii noștri, care sunt convins că vor veni în număr mare la stadion. Cred că sprijinul suporterilor va fi un atu pentru noi pentru a putea să ne ridicăm la nivelul acestei partide. În momentul de față mă gândesc în mare la primul 11 pe care-l voi folosi. Fiecare jucător a avut destule minute în partidele amicale să demonstreze că merită să fie în prima echipă. Pot spune că prin pregătire și prin evoluția avută în amicale, unii dintre ei s-au detașat față de ceilalți. În afară de prestația lor din pregătire, voi ține cont și cum au jucat în ultimele meciuri oficiale de la finalul anului trecut. La partidele amicale, mulți s-au prezentat foarte bine și în mare parte sunt decis asupra primul 11 pe care-l voi folosi cu CSA Steaua. Mai avem zile de pregătire și sper ca toți să fie sănătoși. Știu deja șapte jucători care vor începe titulari în prima partidă oficială, dar mai sunt patru posturi unde încă analizez. În aceste ultime zile înainte de meci mă voi decide asupra celorlați patru fotbaliști care vor intra.”, a spus antrenorul Flavius Stoican.
JCS-Ștefan Moraru