Caraş-Severin, Romania

DALBOŞEŢ – Primăria si Consiliul Local al comunei Dalboșeț organizează sâmbătă, 18 septembrie 2021, un eveniment deosebit de reunire a locuitorilor comunei, plecaţi în diverse colţuri ale Banatului!

„Evenimentul este menit să-i aducă acasă pe toți cei care, într-un fel sau altul, sunt legați de comuna noastră și de Valea Almăjului. Mă mândresc cu oamenii care au rămas aici şi cu care convieţuiesc zi de zi, mă mândresc cu cei plecaţi şi care ne fac cinste în diverse domenii de activitate. Îmi doresc o zi în care să ne revedem, să fim împreună, să ne bucurăm de prezent şi de amintiri“, ne-a spus Florin Curiţa, primarul comunei Dalboşeţ.

Manifestarea de sâmbătă va cuprinde mai multe momente festive între care: decernarea titlului de „Cetățean de onoare” unora dintre cei mai merituoși dintre consătenii noștri și lansarea celei de-a II-a ediții a studiului monografic „Dalboșeț“, volum semnat de d-na profesor pensionar Icoana Budescu, realizat în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

„Dorința noastră, a organizatorilor, este ca monografia satului Dalboșeț să devină un vehicul de reconectare între oameni și generațiile viitoare. În calitate de primar şi de fiu al comunei îi invit pe toţi dălboşenii și șopocenii la Căminul Cultural din Dalboșeț, sâmbătă, 18 septembrie 2021, de la ora 10, să ne bucurăm de moment!“, ne-a mai spus Florin Curiţa, primarul comunei Dalboşeţ.

JCS-Nina Curiţa