REȘIȚA – Aceasta, pentru ca industria metalurgică europeană să poată absorbi şocul politicilor de decarbonizare!
Pachetul „Fit for 55“, cunoscut la noi drept „Decarbonizare“, reprezintă un pachet de reglementări europene care impune reducerea emisiilor cu 55% până în 2030. O ţintă ambiţioasă, dar care ridică mari probleme de retehnologizare unor ramuri industriale, dintre care poate cea mai afectată este metalurgia. „Avem companii în România care au făcut investiţii de zeci de milioane de euro pentru modernizare. Estimăm însă că vor fi necesare investiţii de cel puţin 2 miliarde de euro pentru modificarea fluxurilor pentru decarbonizare.“, a precizat, în cadrul emisiunii „Banii, azi“ de la TVR, Adrian Popescu, preşedintele Uniunii Generale a Producătorilor de Ţevi din România.
Aceste eforturi ar putea fi susţinute în primul rând prin introducerea resursei de bază, fierul vechi, pe lista produselor strategice. „Încercăm să determinăm componentele guvernamentale din România să insiste, să ne ajute în demersurile noastre la Comisia Europeană, de a limita exportul de fier vechi către state terţe.“, a adăugat el. „Ajutorul de stat“ ar putea reprezenta o altă sursă de finanţare pentru reconversia siderurgiei, un astfel de pachet fiind deja reglementat la nivelul Uniunii Europene dar lăsat, în ceea ce priveşte cuantumul şi modalitatea de aplicare, la latitudinea fiecăruia dintre statele membre.
„Fiecare ţară membră a primit de-a lungul anilor, din 2012 până astăzi, certificate verzi în sumă de circa 1 miliard de euro anual, din care 15% au fost destinate compensărilor emisiilor indirecte din preţul energiei. România a început să acorde aceste compensări de abia din 2020. Noi facem demersuri pe lângă Guvern, acesta va trebui la rândul lui să primească acordul Comisiei Europene de a folosi astfel aceste sume care se apropie de 1 miliard de euro. Asta ar fi o posibilă sursă de finanţare!“, a explicat Adrian Popescu, care este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Artrom Steel Tubes.
Solicitat să facă o radiografie a siderurgiei româneşti în context european, Popescu a trecut în revistă şocurile cu care s-a confruntat industria pe parcursul ultimilor ani: „În perioada Covidului, când aproape toate industriile din Europa au redus puternic consumul, noi a trebuit să menţinem instalaţiile în funcţiune. Cea mai mare parte a industriei siderurgice are instalaţii care nu pot fi oprite, pentru că astfel ar deveni inutilizabile. Ori, investiţiile pentru un cuptor sunt uriaşe. A urmat apoi şocul energetic din anul trecut. Acesta din păcate îşi menţine provocările, iar preţurile la gaz încep să crească din nou. Aceste şocuri practic au secătuit industria metalurgică de resurse financiare!“
În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, pe lângă presiunea asupra preţurilor energetice, acesta a condus la o perturbare a consumului şi a producţiei industriale grele în Uniunea Europeană, principalul client al României pe produsele din oţel. „În general însă, am avut noroc, în sensul că după aderarea la UE, industria noastră siderurgică a devenit tot mai puţin dependentă de resursele din Federaţia Rusă, chiar şi companiile care au avut acţionariat direct sau indirect de acolo.“, a mai adăugat Popescu.
JCS-Walter Fleck
