Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Școlar Reșița – Mama Mia Becicherecu Mic 11-0, în Liga a III-a la fotbal, Seria a IV-a.
Formația antrenată de Daniel Oprița s-a impus sâmbătă, 10 martie, cu scorul de 11-0 în fața echipei Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii a III-a, Seria a IV-a. Festivalul de goluri al rosso-nerilor a început în minutul 9, când Dumitru Ene a deschis scorul cu un șut pe lângă portarul advers. Două minute mai târziu a urmat golul cu capul dat de Laurențiu Breșneni, iar în minutul 26, Cristian Costin a înscris un gol foarte frumos din voleu din colțul drept al careului mare. Golul al patrulea al Școlarului a fost înscris de Laurențiu Breșneni, care a marcat în minutul 28 al doilea gol al său.

După pauză, reșițenii nu s-au lăsat și au continuat să marcheze, îmbunătățindu-și de altfel și golaverajul. În minutul 64 din repriza a doua, rezerva Marius Staicu a marcat, după ce portarul Becicherecului a repins șutul lui Cosmin Negoescu. În minutuele 65, 68 și 69, CSM Reșița a mai lovit prin Negoescu, respectiv Ene de două ori. Până la finalul meciului, același Negoescu a mai înscris de două ori și a stabilit scorul final de 11-0 în favoarea rosso-nerilor.

În partida din turul campionatului, CSM Școlar a învins Becicherecu cu scorul de 8-1. După acest joc, echipa antrenată de Daniel Oprița a urcat pe locul trei în clasament și a acumulat 30 de puncte. Pe lângă această victorie la scor, reșițenii au mai primit o veste bună. Contracandidata la promovare a Școlarului, ACS Șirineasa, s-a încurcat pe teren propriu și a remizat cu scorul de 1-1 cu Național Sebiș. Astfel, distanța față de Șirineasa și CSM Reșița s-a micșorat de la 9 la 7 puncte.

CSM Reșița: Zimmermann, Szijj, Bactăr, Podină, Copaci, Costin, Vaștag, Bărbulescu, Breșneni, Ene și Negoescu. Au mai intrat în repriza a doua Staicu, Puțanu, Jula și Burciu.

Următorul joc al rosso-nerilor va fi în deplasare, pe data de 17 martie, când vor întâlni echipa Centrul Național de Pregătire Timișoara.