REŞIŢA – Casa Naţională a Bisericii Ortodoxe din Bozovici, găzduieşte, sâmbătă, 15 decembrie, cea de-a II-a ediţie a Festivalului Concurs de Colinde „Lângă ieslea minunată“, organizat de Liceul Teoretic „Eftimie Murgu“ din localitate.
Potrivit organizatorilor, şi-au anunţat participarea în cadrul evenimentului grupuri vocale de elevi ai claselor primare şi gimnaziale din următoarele localităţi: Bulz, (Bihor), Turceni, (Gorj), Vrani, Vărădia, Ciclova Română, Grădinari, Tîrnova, Glimboca, Moldova Nouă, Oţelu Roşu, Şopotu Nou, Eftimie Murgu, Gîrbovăţ, Bănia, Dalboşeţ, Lăpuşnicu Mare, Prigor, Borşa şi Bozovici, toate din Caraş-Severin.
Profitând de moment, va fi vernisată şi o expoziţie de icoane. Parteneri în cadrul evenimentului sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Episcopia Caransebeşului, Primăria Bozovici şi Biserica Ortodoxă Bozovici. Prin acest festival, organizatorii au urmărit implicarea unui număr cât mai mare în activităţi extraşcolare, pentru a-şi dezvolta aptitudinile artistice, dar şi pentru a păstra vii tradiţiile şi obiceiurile româneşti.
Roxana Bălan Nafiru
