REŞIŢA – Zeci de reşiţeni au ajuns la Urgenţe cu diverse probleme digestive, după ce au mâncat şi băut în exces de sărbători. Zilele acestea, medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor au lucrat la foc continuu. Dacă în Ajunul Crăciunului numărul celor ajunşi la camera de gardă a Spitalului Judeţean din Reşiţa a fost asemănător celui dintr-o zi obişnuită, în după-amiaza zilei de 25 decembrie, situaţia s-a schimbat, numărul pacienţilor crescând de la o oră la alta.
Potrivit declaraţiilor Georgetei Călinoiu, medic UPU SMURD, 30 de reşiţeni au ajuns pe patul de spital cu dureri de stomac şi stări de greaţă sau vomă, după ce au exagerat cu mâncarea. Alte zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, datorită consumului de alcool fără măsură.
Majoritatea celor ajunşi la UPU cu alcoolemia mărită au fost tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani, care au combinat băuturile alcoolice cu cele energizante. Pentru că, peste numai câteva zile urmează petrecerea de final de an, atunci când ne vom aşeza din nou în faţa meselor pline cu bucate şi preparate tradiţionale, care nu sunt deloc uşoare, medicii ne recomandă să fim cumpătaţi.
„Atenţie, la combinaţiile alimentare! De preferat ar fi să mâncăm mai puţin şi mai des. La fel şi în cazul băuturilor. În fond, este o zi obişnuită, aşa că nu văd de ce ar trebui să mâncăm mai mult decât avem nevoie?! Recomand, de asemenea, pentru evitarea disconfortului digestiv, consumul fructelor cu o oră înaintea mesei, iar al dulciurilor, la interval de o oră sau două după ce am servit masa“, a declarat medicul Georgeta Călinoiu.
Roxana Bălan Nafiru
