REȘIȚA – … într-o seară de decembrie când muzica lui Chopin îi aduse pe Helena și Viktor sub cupola Conservatorului din Moscova. Erau studenți atunci. Ea venise din Polonia la Conservator și visa să devină cântăreață camerală. El studia oenologia și visa să creeze noi soiuri de vin. Câte vise, câte speranțe în „A fost odată în ‘46”, noua premieră a Teatrului de Vest pusă în scenă de Adrian Neacșu și avându-i în distribuție pe Alin Turcu și Alis Pelle, actrița care cu acest rol și-a făcut debutul la teatrul reșițean!
Se iubesc, ea se teme, el nu. Pentru că se trezește numai ca s-o vadă pe ea după ce, în toți cei 24 de ani ai lui, cel mai frumos moment a fost cel în care i-a pus în picioare pantofii la care ea visa atât de mult și pe care el i-a dăruit cu puțin înaintea trecerii în ‘47. Mult timp după aceea, Helena avea să poarte acei pantofi cum și Viktor avea să poarte cravata pe care o primi de la ea la cumpăna dintre ani. Apoi inelul de logodnă și declarații de dragoste că el va avea grijă de ea și-o va face fericită.
Dar peste tot numai granițe, dintre care cea mai de netrecut se arătă legea dată în Polonia care interzice căsătoriile cu străini. Apoi ea plecă la Varșovia, iar Viktor nu găsi nimic care să-i țină împreună decât amintirea viselor frumoase dintr-o seară de la cumpăna dintre ani. Până-ntr-o zi când o cântăreață din Varșovia pe care-o cunoaște toată lumea primi un telefon de la un savant rus aflat la o întâlnire între colegi. Trecuseră zece ani în care fiecare a pornit pe drumul său și în care ea s-a ferit să meargă în turneu la Moscova, căci se temea că l-ar putea reîntâlni. Încă-l iubește, iar asta o face să reziste atunci când, de sute de ori, a avut senzația că-l vede-n sală în primele rânduri, iar el va veni la ea. Se poate trăi așa? Greu de răspuns dar parcă mai degrabă ar muri decât să se vindece.
Până-ntr-o altă zi în care cântăreața cunoscută de toată lumea din Varșovia porni în turneu în Rusia. Nu s-a mai temut să cânte pe scena Conservatorului sub privirile savantului aflat în primul rând. Trecuseră alți zece ani în care-și urmase fiecare drumul său, dar care-i aduse din nou față-n față într-un moment în care fiecare e singur mai tot timpul. Ea s-a temut cândva însă acum nimic n-o mai oprește. El însă pare să-și fi pierdut curajul pe care l-a avut cândva, la cumpăna dintre anii sărbătoriți cu vin și plăcintă.
JCS-Ionel Ivașcu
