Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Chiar dacă favoritul primarului Caransebeșului nu a intrat în turul 2, edilul și-a exercitat astăzi dreptul de vot la secția 85 de la Liceul “Decebal“, din cartierul Pipirig.

„Nu am venit cu foarte mare tragere de inimă, dar nu am ratat votul. Nu am votat pentru viitorul cuiva anume, consider că doar noi ne putem decide viitorul. Președintele are un rol destul de limitat, așa cum poate puțină lume știe și toată lumea se uită cu speranță la funcția aceasta de președinte, dar, repet, singurii care ne putem decide destinul suntem noi, cei care astăzi am avut această armă, am folosit-o și sper să o fi folosit benefic”, a declarat primarul Felix Borcean la ieșirea din secția de votare.

Tot la secția 85 de la Liceul “Decebal“, dar pe lista suplimentară, a votat și managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Adrian Cican. „În primul rând am votat pentru o Românie modernă, pentru cineva care trebuie și susține sistemul de sănătate și care vrea să modernizeze acest sistem pe care cu toții ni-l dorim, mulți au promis și sper ca de data aceasta să se întâmple acest lucru”, a precizat și Cican.

Până la ora 12, în Caransebeș votaseră peste 3.000 de alegători, adică aproape 15 % din cei înscriși pe liste.

R.M.