Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului a votat la ora 11 dimineața, la una din secțiile deschise la Liceul „Decebal”, acolo unde a fost însoțit de viceprimarul Marin Nedelcu, city managerul Florin Bogdea și Marius Isac. Borcean și-a pus mari speranțe în votul de azi, estimând că PSD va face un scor istoric la Caransebeș!

„Am votat pentru cel care ne este șef de partid, nici nu se punea problema. Am votat pentru echilibru, naturalețe dacă vreți, pentru un om care să ne reprezinte așa cum îmi doresc eu și, probabil, cei mai mulți dintre cetățeni. Sper să obținem și cel mai bun scor din istoria alegerilor din Caransebeș pentru cei care am votat astăzi.”, a punctat primarul Felix Borcean.

City managerul Bogdea și-a exprimat opțiunea la una din secțiile de la fosta Școală Generală 7 din cartierul Țiglărie: „Am votat pentru normalitate, pentru o țară respectată în Europa, din care românii să nu mai plece, să trăiască decent, dar în primul rând am votat pentru viitorul copiilor noștri. Aștept de la viitorul președinte să fie imparțial, așa cum trebuie să fie un președinte de țară, și să vină în sprijinul tuturor cetățenilor cu lucruri bune.”

JCS-R.M.

2 Comentarii

  1. Ai meritul ca macar tu sustii cine esti. Cei ce iti dau painea in mana se ascund pe dupa tine crezand ca asa vor obtine mai multe voturi. Vom vedea ….

    • De aia il si voteaza caransebesenii, atat il duce mintea atat face, dar macar nu ai parte de surprize din partea lui, nici negative dar nici pozitive.

Adaugă comentariu