CARAŞ-SEVERIN – În opinia europarlamentarului Maria Grapini (PUSL), necesară ar fi şi o reformare a Uniunii Europene!
Reducerea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci, inclusiv prin sprijinirea cu toate mijloacele a iniţiativei cetăţeneşti de confiscare a averilor ilicite, precum şi eliminarea prăpastiei dintre generaţii vor constitui două dintre priorităţile campaniei pentru alegerile din 2024, în care Partidul Umanist Social Liberal îşi propune să obţină minim 7% din voturile românilor. Pentru aceasta, dar şi pentru ca în general democraţia să funcţioneze, este necesar ca oamenii să se prezinte la vot în număr cât mai mare, pentru a produce schimbarea pe care şi-o doresc. „Cei mai mulţi dintre români sunt copleşiţi de viaţa de zi cu zi, sunt dezamăgiţi, nu mai au încredere. Reţeta pentru a-i schimba pe cei «nepotriviţi» e să mergem mai mulţi şi să votăm!“, este opinia europarlamentarului Maria Grapini, vicepreşedinte PUSL.
Un candidat „potrivit“ pentru o primărie sau Parlament este un om recunoscut în comunitate pentru realizările sale în plan profesional, de exemplu un profesor bun, un medic bun, un agronom bun sau un bun om de afaceri. „Altfel, cum ai putea avea încredere într-un om fără experienţă, sau care nu a reuşit în propria profesie pentru care s-a pregătit, că ar putea face politici publice sau legi pentru 20 de milioane de români?“, a adăugat europarlamentarul. Taxarea prin vot a partidelor mari, care îşi pun pe liste oameni „nepotriviţi“ la adăpostul procentelor, le-ar determina să-şi corecteze pe viitor conduita, ajutând totodată partidele mici, care propun candidaţi valoroşi, să crească.
Legat de temele comunitare, Maria Grapini crede că o mai bună comunicare a instituţiilor europene cu statele membre, respectiv o mai bună şi onestă comunicare a instituţiilor naţionale cu proprii cetăţeni ar putea ajuta la creşterea încrederii în Uniunea Europeană. Euroscepticismul este alimentat atât de proasta şi insuficienta comunicare, cât şi de tratamentul cu dublă măsură aplicat României. „Este nevoie şi de o reformă, de o modificare a Tratatului, care nu mai este de actualitate. Parlamentul European, de pildă, nu are drept de iniţiativă, deşi cei 703 europarlamentari reprezintă 450 de milioane de europeni. Apoi, cred că ar trebui exclusă prevederea legată de unanimitate, când democraţia se bazează de fapt pe majoritate. Nu cred că 450 de milioane trebuie să suporte consecinţele deciziei unei persoane dintr-o ţară cu 9 milioane de locuitori.“, a adăugat europarlamentarul, referindu-se la opoziţia Austriei în dosarul aderării la Spaţiul Schengen.
JCS-B.P.