REȘIȚA – Sentimentul vine din interiorul oamenilor, mesajul premierei recente a Teatrului de Vest!
Odată demult, Dumnezeu și Sf. Petru se plimbau prin grădina Banatului. Tare s-au mai bucurat de livezi, turme de animale, râuri. Dar undeva, Atotputernicul văzu un furnal care fumega precum iadul și, de aceea, hotărî să-i alunge pe bănățeni din locurile lor. Dar… bănățenii ridicară furnale prin întreaga grădină a Banatului. S-a dezvoltat industria, a înflorit. Până când s-a dus de râpă totul.
Atunci unii s-au adaptat, alții nu. Lui Mitică i-a mers bine mereu. La 18 ani, l-a angajat taică-său în combinat. A ajuns maistru și toți îl respectau. Îți amintește când a venit acasă cu sacul de varză-n spate și cu brațul plin de garoafe pentru că nu-i dădeau varză dacă nu cumpăra garoafe. Peste nouă luni a venit pe lume fiică-sa. Când industria a luat-o la vale, și-a deschis o firmă de anticariat industrial cu „artefacte” în perfectă stare de funcționare. Acum deapănă amintiri la picnic cu nevasta și fiica.
Unul a venit tocmai din Japonia și e încântat de grădinile de ikebana așezate de natură peste tot în jurul orașului. O doamnă a venit din Canada în orașul din care părinții ei au plecat cândva. Dar sunt și localnici care iubesc orașul din care fiecare stradă care iese din artera principală duce în natură. Nu degeaba i se spune Reșiței orașul cu poeți, căci poeții ei se întâlnesc, își citesc creațiile, discută, se simt bine. Cu câtă mândrie îl poartă Costel Stancu pe Ion Chichere în suflet. Ioan Adamek a umblat cărările până la 90 de ani și zice că asta-i de făcut pentru a fi fericiți.
„Dragul meu, oraș! Asumă-ți istoria, dar privește spre viitor! Cine face un oraș să pulseze sau să fie mort? Ce e fericirea? Depinde noi sau de cei din jur? Trebuie să zâmbim pentru că nu costă nimic. Nu locurile sunt problema, ci oamenii. Pentru că nu știu să zâmbească, să se bucure”, iată mesajul pe care-l transmit actorii atunci când râd sau plâng, se bucură sau suferă. Cortina cade peste un spectacol fără final. Se poate face și al treilea, și al patrulea. Pentru că Reșița nu are final, fiindcă Reșița înseamnă oamenii ei care trebuie să creadă în Reșița.
JCS-Ionel Ivașcu
