Fără competiții oficiale, echipele cărășene joacă amicale - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Data de începerea a Ligii a IV-a n-a fost încă stabilită, iar campionatele județene de juniori sunt sub semnul întrebării. Drept urmare, echipele încearcă să dispute cât mai multe jocuri de pregătire în această perioadă!

Voința Lupac, formație care evoluează în Liga a IV-a, a disputat primul meci amical în compania echipei CSM Reșița U19. Voința s-a impus cu scorul de 3-0 în fața juniorilor rosso-neri, iar în urmă cu o zi, CSM Reșița U19 a câștigat, scor 3-2, cu Ocna de Fier.

„Sperăm să înceapă campionatul, la asta ne gândim cu toții. Am început pregătirea de trei săptămâni, cu antrenamente zilnice. La finalul săptămânii trecute am disputat un joc amical cu CSM Reșița U19. Avem un lot bun și numeric și valoric, avem trei absențe, este vorba de Bărbulescu, Covăsală și Marcu, care au lipsit la ultimul amical. Am la antrenamente 17-18 jucători și consider că dacă vom rămâne în aceeași formulă putem să facem o figură frumoasă în acest an competițional. Referitor la acest amical cu CSM Reșița U19, pot spune că sunt mulțumit de băieți pentru efortul depus. Jucătorii s-au mișcat bine. Avem și noutăți în lot, este vorba de Robert Cărăușu de la Lugoj, Ciurea și Rusnac de la Ezeriș. La aceștia se adaugă juniorul Chelu Alex, venit de la CSM Reșița. Avem promisiuni că se va începe campionatul, deocamdată nu știm data exactă când va începe. Am avut o pauză mult prea mare și băieții își doresc să înceapă competiția, a declarat Boșco Vișatovici, antrenorul Voinței Lupac.

Antrenorul de la CSM Reșița U19, Roco Sandu, a spus după acest amical: „Încercăm să jucăm cât mai multe meciuri amicale, deoarece competițiile de juniori încă n-au început. Am evoluat în urmă cu câteva zile cu Ocna de Fier, iar apoi cu Voința Lupac. Este adevărat că este un pic mai greu pentru noi să disputăm două jocuri în două zile. Avem un lot subțire, de 14-15 jucători și a fost cam mult pentru ei. Drept urmare, ni s-au accidentat și doi fotbaliști. Băieții au avut o evoluție cât de cât mulțumitoare, în sensul efortului, al voinței, dar mai trebuie lucrat. Din păcate, nu prea avem de unde alege și selecția se face din numărul mic de jucători prezenți la stadion. Din cauza pandemiei unii s-au mai lăsat de fotbal, iar unii au plecat la alte echipe. Cei mai mulți jucători care au plecat sunt acum la Progresul Ezeriș. Șansele să se reia campionatul juniorilor sunt minime”.

JCS-Ștefan Moraru