REȘIȚA – Cum ar fi viaţa noastră fără oameni speciali, dorinţe, amintiri adevărate?
Într-o scenă deosebită din „A fost odată în America“, Noodles (personaj interpretat de Robert DeNiro) intră în cabina unei faimoase actrițe de la Hollywood pe care o iubise fără speranță toată viața. O scenă în care regretele păreau că trec dincolo de ecran, iar replica „Noodles, în viață nu rămânem decât cu amintirile“, mi-a rămas întipărită în minte. Ce poate fi mai real de atât?
Gândiţi-vă de câte ori închidem ochii, la finalul multor zile, şi nu vizualizăm nimic care să ne facă să zâmbim. De ce? Pentru că în acele zile nu am avut clipe în care să evadăm din obişnuinţă. Nu ne facem amintiri pentru că nu avem timp, pentru că nu îndrăznim, pentru că nu vrem. Sigur că nimeni nu stă să îşi clădească toată ziua amintiri, este adevărat şi că avem nevoie mai mult de vise decât de amintiri, dar fiecare zi din viaţa noastră ar trebui să aibă o clipă specială. Oricum, nu ne aducem aminte de toate zilele, ci doar de anumite clipe: acelea în care am înrămat fărâme de viaţă.
Fiecăruia ni se întâmplă ca umbrele unei tristeţi să fie alungate de o bucurie trăită, o clipă de singurătate să o alungăm cu amintirea unei mângâieri, o teamă anume să o risipim cu ajutorul curajulului pe care ni l-a insuflat cândva cineva. Fiecăruia ni se întâmplă să fim într-un loc care să pară gol pentru ceilalţi, dar care să ne spună suficient cât să ne detaşăm. Se poate întâmpla ca paşii pe un covor de frunze uscate să fie pentru tine o simfonie, în timp ce pentru ceilalţi doar zgomot sau nimic. Ne păstrăm amintirile în locuri şi momente, în imagini şi sunete, în chipuri, atingeri şi îmbrăţişări, în timp şi în prezent. Le păstrăm în suflet, de aceea nu dispar. Şi ele sunt precum bijuteriile: adevărate sau false, de aceea ar trebui să avem grijă să fie cât mai multe adevărate. Nu ni le fură nimeni oricât ar fi de strălucitoare. De aceea spun că amintirile ne aparţin întru totul. Nu am putea trăi fără ele, respiră prin noi din copilărie şi până când mâine devine şi el un trecut. Să vă faceţi amintiri frumoase, din acelea care vă luminează privirile, să vă faceţi amintiri îndrăzneţe, din acelea care vă duc în doruri ce nu se pot povesti, să vă faceţi amintiri adevărate, din acelea ce apropie distanţe şi umplu goluri. Nu fug şi nici nu ne încarcă, doar ne ajută să întoarcem pagini şi să vedem ce am devenit. Şi oricât ne-am schimba noi sau ceilalţi, ele rămân neschimbate.
Să ne facem amintiri…Altfel, cum ne-am aminti în decembrie culoarea trandafirilor?
Foto: fineartamerica.com