REȘIȚA – După partida dintre CSM Reșița și Petrolul Ploiești, încheiată cu victoria oaspeților, scor 0-1, cei doi antrenori au tras concluziile care se impun!
„Am întâlnit o echipă foarte bună, cu jucători tehnici, de calitate și s-a văzut că Petrolul ne este superioară din acest punct de vedere. Cred că i-am blocat pe cei de la Petrolul în marea majoritate a timpului. Am încercat să marcăm, n-am făcut-o în prima repriză, iar apoi cea de-a doua a fost foarte echilibrată. Diferența cred că a făcut-o decizia arbitrului, pentru că în loc de un penalty a dat un cartonaș roșu. În zece oameni nu am mai contat în atac și am primit un gol de la 25 de metri. În rest, cred că am făcut un meci bun din punct de vedere defensiv. Acea fază din careu mi s-a părut foarte clară, a fost contact între jucători și n-am ce să vorbesc cu arbitrul, că nu are ce să-mi explice. Când vezi un contact în careu și arbitrul dă invers, ce ar mai fi de spus? Incredibil! Nu mai putem schimba nimic și ne așteaptă meciuri mult mai grele. Legat de echipa mea, m-a mulțumit spiritul jucătorilor, care au vrut să câștige. Din punct de vedere tactic facem greșeli și suferim. M-au nemulțumit schimbările, în sensul în care cei care au intrat nu au adus nimic în plus. Am făcut până acum două antrenamente cu echipa, dar vom avea o săptămână la dispoziție să pregătim următorul joc de la Bacău. Asta trebuie să facem, să mergem acolo și să obținem un rezultat pozitiv. Dacă voi reuși să salvez echipa de la retrogradare, as putea spune că acest lucru ar fi un cadou pentru orașul Reșița din partea mea. Nu îmi este frică de jocurile de culise, noi suntem la mâna noastră și dacă ne vom câștiga meciurile vom putea juca barajul”, a declarat Adrian Falub, antrenorul CSM Reșița.
Octavian Grigore, antrenorul interimar de la Petrolul Ploiești, care este și director tehnic la academia clubului, a spus despre această victorie a echipei sale: „A fost un meci greu, ne așteptam să fie așa pentru că am întâlnit o echipă motivată, o echipă care și-a vândut foarte greu pielea. Știam că prin venirea noului antrenor se vor descătușa anumite energii și știam că întâlnim o echipă care are mare nevoie de puncte. Nu pot să discut acea eliminare, deoarece arbitrul de margine era foarte aproape de fază, plus centralul care a luat decizia. În general nu comentez deciziile arbitrilor. După eliminare am făcut trei schimbări, deoarece trebuia să venim cu un atacant în plus și trebuia să forțăm victoria. Reșița s-a pus pe două linii, a sperat la un rezultat de egalitate și ne-a fost greu să desfacem o apărare care a stat compactă. Pot spune că Reșița a fost o echipă agresivă. Mă bucur că am obținut cele trei puncte pentru că brandul Petrolul impune respect. Este o dezamăgire la club că nu suntem în play-off, s-au făcut eforturi, dar foarte multe echipe își propun acest lucru și puține reușesc”.
JCS-Ștefan Moraru