Caraş-Severin, Romania

Statul român oferă tot felul de facilităţi celor care angajează absolvenţi ai unei forme de învăţământ: fie 50% din salariul noului angajat, fie 100%, în funcţie de forma de învăţământ terminată. Se pare însă că nu doar angajatorii beneficiază de facilităţi, ci şi angajaţii. Potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţia de şomaj şi se angajează în perioada acordării acestui ajutor beneficiază de 320 lei pe lună. „E un lucru bun, pe de o parte, că se acordă aceşti bani deoarece se încurajează tinerii absolvenţi“, consideră Andreea Mihai, de 28 de ani.
Această sumă va fi acordată pe o perioadă de un an, doar dacă absolvenţii îşi vor menţine locul de muncă cel puţin un an de la data angajării. De asemenea, cei interesaţi trebuie să îşi fi depus documentaţia necesară la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la două luni de la terminarea studiilor. Documentele necesare: sunt diploma sau adeverinţa de studii, copie după certificatul de naştere şi copie după cartea de identitate. „Nu cred că ştiu toţi despre această posibilitate, cred că statul român ar trebui să informeze mai bine cetăţeanul“, consideră Mihai Vasile, de 35 de ani.
Totuşi, nu toţi absolvenţii vor beneficia de aceşti bani. Astfel, cei care se angajează la patroni pentru care au mai lucrat în ultimii doi ani sau absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, să-i încadreze în muncă nu vor primi aceşti bani. De asemenea, nici tinerii care lucrau la data absolvirii studiilor, absolvenţii pentru care plata şomajului a fost suspendată şi nici cei care la data solicitării urmează o formă de învăţământ nu vor beneficia de cei 320 de lei.
Doina Rolea
[email protected]