CARAȘ-SEVERIN – Cine deține terenuri în apropierea căii ferate Caransebeș-Arad va obține bani frumoși în perioada următoare!
Executivul a aprobat în ședința de azi un proiect de Hotărâre de Guvern privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul lucrării care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Modernizarea liniei feroviare Caransebeş-Timişoara –Arad”.
Toate acestea sunt pe raza unităţilor administrativ – teritoriale Caransebeş, Păltiniş, Constantin Daicoviciu şi Sacu, în judeţul Caraş-Severin; Găvojdia, Lugoj, Coşteiu, Belinţ, Topolovăţu Mare, Recaş, Remetea Mare, Ghiroda, Timişoara, Dudeştii Noi, Sânandrei şi Orţişoara, judeţul Timiş; Vinga, Şagu, Arad şi Vladimirescu, în judeţul Arad.
Aproape 8 milioane de euro e valoarea totală a exproprierilor, calculată de cei de la CFR, banii urmând să vină de la bugetul pe 2022 al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În urma licitațiilor, lucrările de modernizare a căii ferate ar trebui executate de italienii de la Webuild, însă există mai multe contestații ale celor de la Alstom, o altă mare companie specializată în lucrări feroviare.
JCS-L.A.