CARAŞ-SEVERIN – Timp de patru zile, la Măgura Zimbrilor din comuna Armeniş se va desfăşura o expediţie inedită în natură organizată de WWF România!
În perioada 9-12 octombrie, WWF România organizează în comuna Armeniş, la Măgura Zimbrilor, o expediţie inedită, la care participanţii vor trăi experiențe unice în natură. Expediţia Wild Roots va fi coordonată de ghidul Georg Messerer care, după cei trei ani petrecuţi la Armeniş, le va arăta celor interesaţi de ce a meritat să participe la această experienţă organizată de WWF România în cadrul proiectului WeWilder, alături, desigur, de comunitatea locală. De asemenea, pe parcursul celor patru zile ale expediţiei, participanţii vor avea parte de numeroase provocări, dar vor afla şi poveştile de succes ale proiectului de resălbăticire a zimbrilor din Munţii Ţarcu.
Startul expediţiei se va da în Sat Bătrân, după care programul va fi plin de activităţi precum explorarea florei şi faunei, trăirea emoţiei de a întâlni un zimbru liber şi de a-i urmări comportamentul în natură, drumeţii, dar şi învăţarea de lucruri noi, explicaţiile fiind date de un localnic care este şi ranger la Măgura Zimbrilor, Matei Miculescu.
Experiențele din peisajul rural al Armenișului și sălbăticia Munților Țarcu asigură celor ce vor să aibă această oportunitate siguranţa unui grup restrâns, aflarea unor curiozităţi din natura sălbatică, trasee prin sate şi sălbăticie şi nu în ultimul rând, bucate delicioase produse de localnici. Iată cum ecoturismul este una dintre variantele firești de dezvoltare a unei zone cu astfel de caracteristici de sălbăticie. Prin acest gen de acţiuni, Banatul Montan tindă să devină o adevărată inimă sălbatică a continentului, unde influenţa umană nu ar trebui să fie prezentă în mod agresiv, iar fiecare moment de sălbaticie să poată fi experimentat de către orice vizitator.
JCS-Nicoleta Moraru
FOTO: WeWilder