CARAȘ-SEVERIN – Nera Bogodinț este campioana Ligii a IV-a, dar chiar și așa, mai sunt patru etape de disputat din actuala ediție de campionat. Ultima etapă, a XXII-a, a consemnat rezultate echilibrate!
„Cea de-a XXII-a etapă a Ligii a IV-a Caraș-Severin a fost una echilibrată din punct de vedere al rezultatelor. La Bozovici, Nera din localitate a încheiat nedecis, scor 2-2, duelul cu Minerul Dognecea. Același rezultat s-a consemnat în partida dintre Voința Vrani și Voința Șoșdea. De asemenea, o victorie la limită, cu scorul de 2-1, a obținut CS Oravița în fața oaspeților de la CSO Anina. Singurul succes clar, 3-0, a fost reușit de Narcisa Zervești, pe teren propriu, în fața Viitorului Armeniș. Am avut și o victorie în deplasare, Clubul Sportiv Moldova Nouă s-a impus cu scorul de 3-2 în fața formației din Mehadia. Trei puncte fără joc a obținut de această dată campioana Nera Bogodinț. Echipa lui Cristian Șodâncă ar fi trebuit să întâlnească Mundo Reșița, care s-a retras din competiție după încheierea turului de campionat.”, a declarat Florin Știube, reprezentantul Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.
JCS-Ștefan Moraru