Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La finele săptămânii trecute au fost programate meciurile etapei a V-a a Diviziei A de handbal feminin, ediţia 2013/2014. Rundă în care Universitatea Reşiţa a evoluat la Naţional Rm. Vâlcea. Din păcate, elevele antrenorilor Cristian Busuioc şi Liviu Viaşu au pierdut la o diferenţă de patru goluri diferenţă, scor 25-29.

Celelalte rezultate: Universitatea Tg. Jiu – H.C.M. Oradea 37-44, Mureşul Tg. Mureş – C.S. Timişoara 38-26, C.S.M. Slatina – H.C. Alba Sebeş 23-22, C.S.M. Bistriţa – Universitatea Timişoara 24-20, Universitatea Piteşti – Bowling Sf. Gheorghe 29-18.

Conduc în clasament Mureşul Tg. Mureş şi C.S.M. Slatina, fiecare cu maximum de puncte, 15, urmate de Universitatea Piteşti, 12 puncte. Universitatea ocupă locul 11, fără nici un punct.

În etapa a VI-a, de sâmbătă, 26 octombrie a.c., formaţia reşiţeană va primi vizita echipei Universitatea Piteşti.