Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Tocmai din Statele Unite, acolo unde poetul, epigramistul și publicistul originar din Buchin, dar care și-a trait o bună parte din viață și la Caransebeș, s-a stabilit de ceva vreme!

Lansarea volumului „Epigramiada”, adică 100 de pagini de înțepături fine, a avut loc zilele trecute la sediul municipalității, acolo unde Olariu a fost primit de primarul Felix Borcean, acesta fiind „modul nostru de a arăta recunoștința celor care trudesc pe acest tărâm al scrisului. Suntem nerăbdători să ne delectați cu ultimele creații, mai ales că aveți o paletă foarte largă de subiecte la epigrame, să nu ne ardeți prea tare.”

Chiar dacă s-a stabilit de 20 de ani lângă Detroit, Sorin Olariu a rămas același spirit fin și atent la realitatea românească, izvor nesecat de idei pentru epigramele sale foarte gustate de public. „Poate sună pompos, dar aș vrea să știți că eu am plecat din România, dar România nu a plecat niciodată din mine. Tocmai de aceea scriu în limba română, lansez cărți în limba română. Sunt 100 de pagini de epigrame, din politic, social, familie, mentalitățile românilor sau despre soacre, unele dintre cele mai gustate de public. Epigrama nu e făcută pentru a face mișto sau a înjura pe cineva, e nevoie de un spirit fin, ca să nu jignești, are un caracter moralizator, ca orice poezie satirică.”, a explicat Olariu.

Ioan Cojocariu, fostul director al casei de cultură, și-a adus aminte că „Sorin și când vorbea, avea o poantă, o întorcea, era clar că până la urmă va scrie și epigramă, avea acest har al poantei, al umorului. Am găsit cu mulți ani în urmă o epigramă de-a lui pe peretele unei crâșme din Ardeal, la Câmpia Turzii. Atunci mi-am dat seama că va face o carieră ca epigramist.”

City managerul Florin Bogdea a adus în actualitate o celebră replică a personajului din poeziile în grai, alt gen abordat de Sorin Olariu – „Uica Nielu din Buchin, care are capu’ plin dă răchie și dă vin”, iar poetul Ioan Jorz a catalogat „Epigramiada” drept „o carte cu adevărat bună, care-l pune pe Sorin în categoria maeștrilor epigramei”.

S-a mai pomenit și de genialul Păstorel Teodoreanu, un maestru al genului, foste profesoare ale autorului au vorbit despre Sorin Olariu, iar înainte de a acorda autografele pe volumul lansat la Caransebeș, acesta a delectat auditoriul cu alte câteva creații din care ne permitem să vă prezentăm una: „M-au dus aseară la chestură/C-am scris pe net umor cu tentă/Ș-atât de mult mă descusură/C-abia mă coase o asistentă!”

Sperăm că nu va fi cazul, așa că așteptăm alte și alte epigrame marca Sorin Olariu. Iar în încheiere, mai trebuie spus că un alt caransebeșean renumit, caricaturistul Ștefan Popa Popa’s, a fost cel care a realizat coperta și desenele pentru „Epigramiada”.

JCS-Răzvan Mihalcea