REŞIŢA – Investitorul german care a anunţat toamna trecută că va ridica o hală de producţie în Parcul Industrial a concesionat deja peste 45.000 mp de teren!
Reprezentanţii EMZ Hanauer România s-au întors la Reşiţa pentru a pune la punct detaliile pentru noua hală de producţie din incinta zonei industriale Aglomerator-Valea Ţerovei. Investitorul german a solicitat şi obţinut încă de la sfârşitul lunii octombrie certificatul de urbanism, pentru a putea participa la licitaţia organizată de municipalitate în vederea concesionării suprafeţei de teren de 45.551 mp, necesară construirii la Reşiţa a celei de-a treia unităţi de producţie din Uniunea Europeană şi prima din România. Licitaţia a avut loc la mijlocul lunii trecute, iar la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Reşiţa şi-a însuşit procesul verbal de adjudecare al licitaţiei, dând undă verde încheierii contractului de concesiune. Perioada concesiunii este de 49 de ani şi va avea ca preţ contravaloarea în lei a 0,35 euro/mp/an pentru parcele de teren nr.28-38.
Aşa cum au precizat şi reprezentanţii administraţiei locale în urmă cu ceva timp, proiectul investiţional din Valea Ţerovei este pe termen lung şi va crea circa 500 de locuri de muncă, o adevărată gură de oxigen pentru urbea de pe Bârzava. Firma EMZ Hanauer va produce la Reşiţa componente electronice şi electromecanice pentru electrocasnice mari cum ar fi maşini de spălat, frigidere şi uscătoare (cod CAEN 2790), iar pentru primăvara acestui an este prognozat ca investitorul german să demareze mult aşteptatul proiect din zona Aglomerator-Valea Ţerovei.
JCS-Nicoleta Moraru