Conferinţa Internaţională „Cooperarea interpersonală între comunităţile locale cu privire la aprofundarea relaţiilor de bună vecinătate“ s-a desfăşurat într-un cadru organizat de Şcoala „George Coşbuc“ din Torac, ne-a comunicat Elena Crîsta, coordonator proiect.
S-au dezbătut probleme legate de continuarea legăturilor dintre parteneri şi după implementarea proiectului. Consiliul Local din Torac şi-a acordat sprijinul financiar pentru susţinerea evenimentelor care se vor organiza. În aprilie urmează o altă Conferinţă, la Reşiţa.
„Pentru participanţii reşiţeni, această activitate a contribuit şi la îmbogăţirea informaţiilor cu privire la cultura româno-sârbă din această zonă a Serbiei. A fost o activitate benefică pentru toţi participanţii“, a declarat doamna Crîsta.
De buna organizare a acestei activităţi s-au ocupat managerii proiectului, doamna Elena Crîsta, coordonator al proiectului şi domnul Costa Moatăr, manager tehnic-administrativ.
Oana Copocean
