CARAŞ-SEVERIN – În perioada 10-14 octombrie, 100 de elevi de la zece licee din județ au participat la activitățile proiectului SINCRON derulate în situl Natura 2000 din Rusca Montană.
Proiectul SINCRON – „Sistem Integrat de Management și Conștientizare în România a Rețelei Natura 2000” este implementat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, este finanţat de UE prin POS-Mediu si vizează nouă arii protejate din tot atâtea județe. Elevii, însoțiți de profesori și de traineri, au sădit puieți în aria protejată și au ecologizat zona. Totodată, pe parcursul celor patru zile, au desfășurat mai multe activități vizând educația pentru mediu. Vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Horia Irimia, s-a întâlnit cu elevii pentru a discuta problemele de mediu din judeţ.
„O mare parte din suprafața județului Caraş-Severin o constituie arii protejate – parcuri, rezervații, situri Natura 2000. Trebuie să protejam biodiversitatea, dar și sa găsim un echilibru între natură și dezvoltarea socio-economică a comunităților locale. Planurile de management ale ariilor protejate – inclusiv cele realizate prin proiectul SINCRON – stabilesc atât măsurile ce trebuiesc luate pentru conservarea speciilor, cât și activitățile ce se pot desfășura în aceste arii”, a declarat Irimia.
