REȘIȚA- Subiectele la Limba și literatura română din prima zi a examenului de Bacalaureat au fost, se pare, o piatră de încercare pentru doi elevi de la un liceu din Caransebeș, aceștia fiind eliminați pentru tentativă de fraudă!
10 iunie 2025, emoții mari pentru absolvenții de liceu din toată țara, care au susținut prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2025, cea la Limba și literatura română. Candidații au intrat în sălile de examen începând cu ora 8:00, iar la ora 9:00 au primit broșurile cu subiectele. Timpul alocat a fost de trei ore, iar primii elevi au putut ieși din săli începând cu ora 10:30!
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, pentru această probă s-au înscris 1110 candidați, prezenți fiind 1076, din care 2 au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Elevii provin de la Liceul Tehnologic ”Dacia”, incidentul având loc la centrul de examen organizat la Colegiul Național ”C.D Loga” din Caransebeș.
Referitor la subiectele din această sesiune, varianta extrasă pentru profilele Real și Tehnologic a fost cea cu numărul 7. La primul subiect, textul suport este din „Părintele Geticei“ aparținând lui Grigore Băjenaru. Pentru subiectul al II-lea, candidații au avut de comentat rolul notațiilor autorului pe un text dramatic de G.M. Zamfirescu, „Domnișoara Nastasia“. Ca și în anii trecuți, la subiectul al III-lea, absolvenții au avut de redactat un eseu de cel puțin 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat din operele lui Ioan Slavici sau Ion Creangă, asta însemnând caracterizarea unui personaj din basmul cult ”Povestea lui Harap Alb” sau nuvela ”Moara cu noroc”.
Miercuri, 11 iunie, urmează proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie – iar vineri, 13 iunie, se va susține proba la alegere a profilului și specializării.
„A fost mai ușor decât mă așteptam“ – reacții la cald de la candidați
Majoritatea elevilor cu care am vorbit la ieșirea din examen au spus că subiectele li s-au părut accesibile și că au fost „mai blânde“ decât se așteptau. „M-am bucurat când am văzut Harap Alb la alegere. Am învățat pe textul ăsta, a fost ok, chiar dacă am avut emoții la început.“ a declarat o elevă. O altă fată a spus că „sincer, mă așteptam la ceva mai complicat. Subiectul II a fost un pic mai neobișnuit, cu piesa de teatru, dar am scris ce am știut.“ Un tânăr încrezător în el ne-a declarat: „A fost mai ușor decât mă gândeam. Am ales Moara cu noroc, pentru că știam mai bine personajele și relațiile dintre ele. Sper să iau peste 8.“
Rezultatele la probele scrise se vor afișa pe 20 iunie, până în ora 12:00, iar depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, între orele 14:00-18:00. Rezultatele finale se vor afișa pe 30 iunie. În acest an, examenul maturității vine cu o premieră: elevii își pot vedea lucrările corectate înainte de depunerea contestaţiilor.
JCS-Nicoleta Moraru/Denis Dutca