CARAȘ-SEVERIN – Caransebeșeanca Anca Stanoev, eleva de 10 din Caraș-Severin, a fost primită de conducerea Universității de Vest, alături de alți 5 tineri bănățeni care au obținut aceeași performanță la Bacalaureatul din acest an!
„Sunteți adevărate modele de excelență și ne bucurăm să vă avem alături în drumul spre cunoaștere și reușită! Universitatea de Vest din Timișoara a fost onorată să primească vizita a 6 elevi excepționali!”, le-a spus rectorul UVT, Marilen Pirtea, tinerilor care au obținut media 10 la Bac.
Caransebeșeanca Anca Stanoev, șefă de promoție la Colegiul Național „Traian Doda”, cu 10 pe linie în cei patru ani de liceu, dar și la Capacitate și Bac, a ales cursurile Facultății de Informatică de la Universitatea de Vest, unde, fiind olimpică națională, a fost admisă fără examen.
FOTO: UVT