Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – FC Caransebeş – Pandurii Lignitul II Tg. Jiu 1-1 (0-0), în etapa a XII-a a Ligii a III-a de fotbal, Seria a I+V-a.Sâmbătă, 17 noiembrie, fotbaliştii caransebeşeni au dat ultima reprezentaţie din acest tur de campionat, în faţa propriilor suporteri. În etapa cu numărul XII, ei i-au avut ca adversari pe Pandurii II Tg. Jiu, o formaţie puternică, la care evoluează şi câţiva jucători de la prima echipă a gorjenilor. Lor le-a aparţinut şi prima fază de poartă, înregistrată în minutul 5, atunci când Avramescu a driblat apărarea gugulană, şutul său de la 18 metri fiind însă reţinut de Cioloca. Gazdele au replicat în minutul 8, după o combinaţie Staicu – Şandru – Suru, şutul acestuia din urmă, de la marginea careului, trecând peste poartă, şi un minut mai târziu, când Staicu a reluat cu capul cornerul executat de Suru, mingea ducându-se puţin pe lângă ţintă.

În partea a doua, gugulanii au început mai bine, reuşind să deschidă scorul după doar patru minute de la reluare, când Staicu a pătruns pe dreapta, a driblat tot ce a putut şi a centrat în careu, de unde Bârsan, nemarcat, a trimis cu capul în stânga lui Bănică, fără speranţe pentru portarul gorjean. Presiunea, şi nemulţumirea oaspeţilor s-au concretizat în minutul 64, când Fărcăşanu l-a angajat cu o pasă în adâncime pe Vlăduţi, Cioloca a ieşit, însă atacantul gorjean a trimis cu sânge rece pe lângă el, aducând egalarea.

FC Caransebeş: Cioloca, Firoiu, Dubei, Opriş, Nemţescu, Stancu, Ganea, Suru, Şandru (min. 46, Vucea), Bârsan, Staicu Rezerve: Socaci, Vijulie, Scărlătescu, Văcărescu. Antrenor, Liviu Achim.

Liviu Achim: Sunt mulţumit de băieţii mei

După partida cu Pandurii II Tg. Jiu, antrenorul FC Caransebeş, Liviu Achim a declarat: „Se pare că lipsa de maturitate şi-a spus cuvântul. Este al patrulea meci în care conducem cu 1-0 şi nu reuşim să gestionăm avantajul. În ansamblu, eu zic că rezultatul e echitabil. Pandurii II e o formaţie foarte bună, cu mulţi jucători de la prima echipă. Eu sunt mulţumit de băieţii mei, pentru că, într-adevăr, au avut ghinion în repriza a doua – două bare şi o ocazie imensă pe sfârşit de meci, cu o minge scoasă incredibil de portarul gorjean, dar să nu uităm că şi adversarii au avut, la rândul lor, câteva ocazii în prima repriză“.