REŞIŢA – Conducerea universităţii şi-a dat mâna cu sindicaliştii, fiind luată decizia renunţării la greva generală.
După două zile de grevă japoneză şi alta frământată de una de avertisment, Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa se pregătea să dea în clocotul grevei generale pe termen nelimitat, începând din 28 octombrie. Totuşi, cu o zi înainte de explozie, conducerea forului şi cea a sindicaliştilor au decis să renunţe la această formă de protest, deşi salariile restante n-au fost achitate. Doina Frunzăverde, rectorul UEMR a ţinut pledoaria bunului management şi a lipsei fondurilor, moment urmat de prezentarea celorlalţi ocupanţi ai funcţiilor de conducere.
De ce au renunţat angajaţii UEMR la grevă? În folosul… comunităţii. Adică oamenii s-au gândit mai bine şi au ajuns la concluzia că n-ar trebui să-i supună pe tineri să vină în vacanţa de vară să recupereze cursurile pierdute şi că nici n-ar fi bine să îngheţe anul universitar (în cazul unei greve prea lungi), studenţii fiind singurii care ar fi avut de pierdut. Aşa că se va recurge la alte forme de protest, ceva mai blânde, care ar putea lua cel mult forma unor acţiuni în justiţie.
