REȘIȚA – Miercuri, 29 octombrie 2025, la sediul TUR Reșița, s-au prezentat rezultatele finale ale proiectului european „BALKAN WBL COOPERATION – Consolidarea învățării la locul de muncă în Balcani”!
Un program transnațional care își propune să modernizeze învățământul profesional dual și să-l adapteze cerințelor reale ale pieței muncii. Evenimentul, găzduit de sediul TUR Reșița, a reunit reprezentanți ai administrației locale, mediului universitar, angajatorilor și elevilor implicați în programele duale din municipiu. Proiectul, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, a fost implementat în parteneriat de organizații din România, Bulgaria, Grecia și Macedonia de Nord, cu scopul de a moderniza sistemul de formare profesională și de a-l adapta cerințelor reale ale pieței muncii. Conferința de la Reșița a fost moderată de Laura Sgaverdea, managerul Radio Reșița, și i-a avut printre vorbitori pe Mădălina Chiosa, viceprimar al municipiului Reșița, Ildiko Pataki, consilier pentru politici educaționale, și Laurențiu Stanciu, managerul TUR Reșița. De asemenea, au participat reprezentanți ai Universității Babeș-Bolyai Reșița, agenți economici locali și studenți.

Printre concluziile principale ale proiectului s-a subliniat faptul că sistemele duale trebuie adaptate specificului economic local, nu copiate după modelul german. „În Balcani, educația duală trebuie organizată diferit, pentru că realitățile economice sunt altele. România nu e Germania, iar sistemele trebuie adaptate local. La Reșița am înțeles că acest parteneriat nu e doar între școală și angajator, ci și cu administrația locală. De aceea vorbim despre un sistem trial, nu doar dual.“, a declarat Ildiko Pataki, consilier pentru politici educaționale al Primăriei Reșița. În prezent, peste 200 de elevi din Reșița urmează programe de formare duală, dezvoltate prin colaborarea dintre administrația locală, mediul educațional și operatorii economici.
Viceprimarul Mădălina Chiosa a vorbit despre dificultățile cu care se confruntă sistemul dual la nivel local, într-un mediu economic dominat de firme mici și mijlocii: „Birocrația este o problemă reală, dar nu singura. Avem nevoie de seriozitate din partea fiecărui actor implicat: școli, operatori economici, administrație. După doi ani de la semnarea parteneriatului, unii operatori încă nu știu exact ce obligații au față de elevi, inclusiv plata burselor. Comunicarea corectă este esențială pentru a evita aceste situații.“
Chiosa a explicat că, spre deosebire de Brașov, unde mari companii pot susține clase întregi, la Reșița o singură clasă duală se realizează prin colaborarea a peste 20 de operatori economici, fiecare cu mai puțin de zece angajați: „Este un efort administrativ uriaș și multă muncă de coordonare. Angajatorii trebuie să simtă că au un avantaj real, nu doar o responsabilitate. De aceea, propun introducerea unor stimulente fiscale pentru firmele care se implică în formarea elevilor.“

Gazda evenimentului, Laurențiu Stanciu, managerul TUR Reșița, a oferit o perspectivă practică asupra beneficiilor învățării la locul de muncă: „Suntem parteneri în cadrul școlii duale și avem ocazia să formăm elevii chiar în activitatea depoului. În prezent, avem 15 elevi care învață la noi. Le oferim condiții reale de muncă și îi implicăm direct în activitățile tehnice. Este o muncă permanentă de promovare și atragere a tinerilor spre meseriile tehnice.“
TUR Reșița este una dintre companiile locale care au înțeles importanța formării tinerilor pentru a asigura continuitatea forței de muncă specializate într-un sector industrial în transformare.
În cadrul proiectului BALKAN WBL COOPERATION, partenerii din cele patru țări au analizat patru domenii-cheie pentru dezvoltarea sistemului dual: Guvernanța – distribuția clară a responsabilităților între nivelurile de decizie; Competențele profesionale – corelarea calificărilor cu cerințele reale ale pieței; Cooperarea cu întreprinderile – întărirea parteneriatelor școală–angajator; Atractivitatea – creșterea interesului elevilor și părinților pentru educația duală. Concluziile raportului au arătat că toate țările balcanice se confruntă cu aceleași probleme structurale: guvernanță fragmentată, programe de formare nealiniate la piața muncii, lipsa formării pentru mentori și colaborare deficitară între școli și companii. „Industria noastră se schimbă rapid, dar programele de formare sunt blocate în trecut. Fără reforme curriculare mai rapide, nu putem ocupa posturile vacante.“, a declarat un angajator român, citat în raport. De asemenea, s-au identificat lacune în integrarea competențelor digitale și transversale, în special în mediile rurale, precum și nevoia de formare pedagogică a mentorilor din companii.
Proiectul a implicat peste 950 de părți interesate din cele patru țări, printre care 360 de reprezentanți ai școlilor profesionale, 260 de angajatori, 160 de experți în politici educaționale și 170 de mentori și formatori. Coordonat de Modern Education Foundation (Bulgaria), consorțiul de parteneri include: Municipiul Reșița (România); Macedonian Civic Education Centre (Macedonia de Nord); National Agency for VET (Bulgaria); IEK DELTA 360° (Grecia). Prin această cooperare, Balcanii construiesc o viziune comună pentru formarea unei forțe de muncă calificate, flexibile și competitive, în acord cu obiectivele Declarației de la Osnabrück (2020) și ale Agendei Europene pentru Competențe.

În încheiere, Ildikó Pataki, a subliniat: „Materialul s-a constituit pentru a pregăti analiza și cercetarea pe care am realizat-o. A venit cu o metodologie pe care cele patru țări le-au pus în practică în cei doi ani și s-a finalizat cu raportul pe care îl aveți — raport care a fost prezentat săptămâna trecută ministerelor și structurilor din cele patru țări. Există mai multe rupturi între sisteme — între modul în care avem legislație și felul în care se aplică diferitele metodologii, care sunt multe și birocratice. Opțiunea mea personală și a noastră, la nivel local, este să nu așteptăm ca aceste sisteme să se schimbe, ci, în contextul actual, să facem ce ține de noi. Eu cred sincer că putem găsi soluții la nivel local. Sigur că încercăm să îmbunătățim și sistemul, dar asta durează. Până atunci, noi trebuie să lucrăm zi de zi, pentru că în fiecare an avem elevi care se înscriu, în fiecare an avem absolvenți care trebuie să se angajeze — și ei nu pot aștepta până la o nouă reformă.“
JCS-Denis Dutca
