CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean spunea, în conferinţa de bilanţ a unui an de mandat, că ideea de renovare a sanatoriului Marila îi aparţine!
Aşa cum v-am mai spus, Compania Naţională de Investiţii a scos pe SEAP proiectul de modernizare a sanatoriului Marila, în vederea elaborării documentaţiei tehnice. Valoarea totală a proiectului este de 70 de milioane de euro.
„Ideea de modernizare a sanatoriului îmi aparţine, sigur că demersurile au fost susţinute de Primăria şi Consiliul Local Oraviţa, şi le mulţumesc pe această cale pentru cum au mişcat lucrurile. M-am gândit că dacă la camera barică de la Clinica Nera oamenii se programează cu luni de zile înainte, de ce să nu facem ceva şi la Marila. Şi am gândit pentru acest obiectiv patru camere barice. În plus, să nu uităm de aerul puternic ozonificat şi de peisajul superb, lucruri ce au făcut cândva din Marila o staţiune renumită în Europa“, a precizat şeful judeţului.
Romeo Dunca a mai spus că obiectivul va păstra peste 500 de paturi şi va aduce venituri. „La nivel naţional nu sunt multe astfel de aşezăminte, iar reabilitarea va fi de bun augur. Dacă azi, cei 130 de bolnavi internaţi acolo susţin, prin veniturile alocate de Casa de Sănătate, atât sanatoriul, contribuind cu fonduri şi la spitalul din Oraviţa, gândiţi-vă că vor veni oameni de peste tot să se facă bine, iar zona are numai de câştigat. Se vor reabilita şi clădirile din jur, proiectul este unul impresionant. Lucrurile trebuie gândite pe termen lung. Nu vom vedea prima cărămidă de la Marila mâine, dar o vom vedea. În plus, vom reabilita şi drumul Marila-Anina, pentru ca totul să fie în armonie“, a mai precizat preşedintele CJ, Romeo Dunca.
JCS-Nina Curiţa