Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – … Nu înțeleg cum a fost posibil ca acești oameni să fi fost uitați de timp și autorități“, exclama șeful județului vizavi de asfaltarea tronsoanelor de drum județean din intravilanul localităților Delinești și Apadia!

„Au trecut 33 de ani de la Revoluție dar abia acum, cu bani puțini și într-o singură săptămână, intravilanul DJ 587 Delinești-Apadia a fost asfaltat, spune Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean. Rămâne pentru când va permite vremea să rezolvam și cele două infiltrații în fundația drumului care ne-au pus câteva probleme. Vor urma, până la finalul lunii aprilie 2023, intravilanul localități Ohăbița și extravilanul care le leagă pe toate cele trei. Inclusiv legătura până la Valeadeni, plus marcajele aferente“.

Zilele trecute, șeful județului, împreună cu vicepreședintele CJ, Marius Isac și cu administratorul public al județului, Andrei Ungur, a efectuat o vizită de evaluare a stadiului infrastructurii rutiere de pe tronsonul drumului județean 587 Apadia-Delinești. La vizita de lucru au participat și localnici cu care s-a discutat despre starea și necesitatea drumurilor din zonă, dar și despre ce intenționează administrația județului să facă pe viitor pentru comunitățile cărășene.

„Foarte mulți cetățeni au dorit să-i aducă mulțumiri președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, dar și echipei de conducere pentru că au reușit să asfalteze acest tronson pe care nu se mai făcuseră anterior astfel de lucrări. Președintele Romeo Dunca a dat asigurări că în primăvară va fi asfaltat și tronsonul Valeadeni-Apadia și Ohăbița, pe lângă cele două tronsoane asfaltate deja din intravilanul localităților Delinești și Apadia. De asemenea, a precizat că nu are nicio importanță culoarea politică a primarilor, pentru Consiliul Județean contează doar cetățenii și îmbunătățirile aduse calității vieții acestora“, informează autoritatea județeană.

La rândul său, șeful județului a ținut să-i asigure pe cetățeni că „vom continua să intervenim atâta timp cât vremea ne va permite, pe cât mai multe drumuri județene, deoarece îmbunătățirea condițiilor de trafic în județ este una din prioritățile echipei Consiliului Județean, chiar dacă aceasta este o misiune complexă ce necesită multă muncă“.

JCS-A.M.

 

JCS-A.M.