CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului s-a declarat deschis dialogului și propunerilor constructive ale opoziției. Asta chiar dacă, după experiențele de până acum, a ajuns să vadă opoziția aidoma unui bocanc foarte mic, care te bate până se așază din mers. Și consideră că în forul județean există doar două forțe, celelalte fiind mici apendice!
Ședințele Consiliului Județean din ultima vreme au fost predominate de multe ori de refuzul opoziției de a vota proiectele necesare pentru dezvoltarea județului. Însă de fiecare dată am asistat la invitația la dialog și negocieri, lansată de președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, care oricum n-a rezolvat mare lucru, deocamdată. Chiar și așa, indiferent de neînțelegerile eterne dintre cele două mari forțe ale forului, „important este să facem, sublinia șeful județului. Există o luptă și o încăpățânare de orgolii care este, sigur, nepotrivită, neconstructivă. Și în general orgoliile să știți că ele scad foarte mult șansa dialogului. Dar, dacă lucrurile sunt constructive, nu am ezitat să fac cum cred că este mai bine pentru județ!“
Romeo Dunca a continuat să se declare optimist și deschis la dialog: „Important este că am găsit din acest dialog o soluție cred că mai bună. Eu cred că încet, încet, cu cât asperitățile sunt mai mari, ca în Armată, atunci când te duci la încorporare și îți dă o pereche de bocanci, chiar dacă sunt pe mărimea ta, când ți-ai băgat piciorul în ei, oricum te bat, ori în spate, ori la călcâi, și trebuie să mergi mult timp până când ei se așază, se păsuiesc după piciorul tău. Sigur că bocancul în care mi-am băgat piciorul a fost foarte mic și cu multe asperități. Dar eu cred că vom reuși, cel puțin până la sfârșitul mandatului, să găsim o cale de comunicare chiar și între aceste două forțe, că de fapt sunt două: este PNL-ul și este PSD-ul. Celelalte două formațiuni sunt, hai să zicem așa, niște mici apendice!“, a conchis șeful județului.
JCS-A.M.