În competiţie s-au înscris şase
unităţi de
învăţământ din
Reşiţa, Moldova
Nouă şi
Caransebeş, dar locul I a fost
câştigat de două proiecte.
Este vorba despre iniţiativa „Suntem
ceea ce mâncăm“,
derulată de Grupul ŞcolarIndustrialdin Moldova
Nouă, care este de fapt un proiect
Comenius, ce a intrat în ultimul
an (al treilea) de implementare, după cum ne-a
spus Corina Cîrpean,
coordonatorul de programe şi proiecte al
instituţiei. Cea de-a doua iniţiativă
care a cucerit acelaşi trofeu este
„SERJO – Noi
tendinţe în servicii“,
derulat de ColegiulEconomic
al Banatului Montan din Reşiţa,
după cum ne-a informat Aurora
Korka, inspector şcolar de specialitate.
