Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – DSP Caraş-Severin a comunicat transparent pentru prima dată focarele existente în acest moment în diferite instituţii publice. Dacă 14 focare au fost declarate închise, în prezent mai sunt active opt asemenea focare în mai multe instituţii din Reşiţa!

Nici măcar Direcţia de Sănătate Publică a judeţului, care monitorizează şi raportează tot ce mişcă în Caraş-Severin în materie de COVID-19, n-a fost ocolită de temutul virus, aici fiind activ unul din cele opt focare, cu 5 persoane infectate. Mai este un focar familial cu 4 persoane, Clubul de Fotbal CSM Reșița cu 5 persoane, Colegiul Național Traian Lalescu cu 5 persoane, Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Reșița cu 8 persoane (focar reactivat), Centrul Speranța Reșița cu 4 persoane, DGASPC Caraș-Severin cu 10 persoane, Consiliul Județean Caraș-Severin cu 4 persoane.

Menţionăm că judeţul nostru se află pe lista celor în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, a depăşit pragul de 1,5, coeficientul pentru Caraş-Severin fiind de 1,64.

Cu încă 4 cazuri noi, raportate luni, 12 octombrie, numărul total al infectărilor a ajuns la 1.709. Şi un deces a fost semnalat, este vorba de un bărbat de 66 de ani din Reşiţa, care a murit duminică, 11 octombrie, la Spitalul Judeţean Reşiţa, pacientul având hipertensiune arterială esenţială grad 3, cardiopatie mixtă şi obezitate grad 3. Este decesul cu numărul 100, dintre acestea 93 fiind înregistrate în Caraş-Severin şi 7 în Timiş.

JCS-A.G.