Aşadar, în Piaţa Agroalimentară Reşiţa-Nord, la etajul doi, a luat fiinţă un nou punct de lucru al Agenţiei.
Activitatea va începe cu data de 9 octombrie 2006, programul de lucru cu publicul fiind de luni până vineri, între orele 8.30-16.30.
Informaţii specializate
Persoanele interesate vor putea beneficia de următoarele servicii: înregistrarea solicitanţilor de locuri de muncă; emiterea deciziilor de repartizare pe locurile de muncă vacante; aplicarea vizei lunare pentru şomerii indemnizaţi; înregistrarea şi medierea locurilor de muncă vacante; întocmirea deciziilor de încetare şi suspendare a plăţii indemnizaţiilor în cazurile prevăzute de lege şi operarea în carnetul de muncă al beneficiarilor. De asemenea, angajaţii noului sediu, vor emite adeverinţe pentru beneficiarii Legii 416/2001 şi vor putea oferi informaţii despre Legea nr. 76/2002, precum şi despre modificările aduse de OUG nr. 144/2005. În cadrul punctului de lucru vor fi acordate şi servicii de informare şi consiliere privind cariera şi servicii de formare profesională, şomerii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă având posibilitatea de a se înscrie la cursurile de calificare organizate de către Agenţie.
