Drumul crucii, anevoios prin timp - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Așa am putea descrie existența de 147 de ani a monumentului de pe Dealul Crucii!

Destui localnici nu știu că numele dealului provine chiar de la acest monument. Inaugurată în 1874 și restaurată la începutul anilor 2000, crucea a fost lăsată în paragină în ultimii ani. Însă, în prezent, crucea de pe deal traversează o nouă restaurare finalizarea lucrărilor fiind anunțată pentru perioada următoare. Restaurarea monumentului înseamnă încă un simbol al Reșiței redat orașului și locuitorilor săi întrucât monumentul reprezintă și o pagină din istoria orașului. Odată finalizate lucrările, întreaga zonă ar putea fi reevaluată urbanistic întrucât crucea e amplasată în unul dintre punctele de belvedere de deasupra orașului.

Accesul în zonă a fost foarte greoi, cu atât mai mult în zilele reci. Ceea ce a făcut ca transportul materialelor să devină o adevărată Golgotă pentru oamenii implicați în lucrare, cărora li se cuvine tot respectul. Odată restaurată, crucea va fi monitorizată de două camere amplasate pe un catarg independent și legate direct la sistemul de supraveghere al primăriei. Pentru viitor, se are în vedere realizarea unui sistem de iluminat arhitectural, cu trei reflectoare. Monumentul de pe deal va fi redat Reșiței, iar întreaga zonă ar putea fi regândită urbanistic.

„Sunt deosebit de recunoscătoare că am putut să mă ocup de acest obiectiv și cred că el va declanșa o reevaluare urbanistică a zonei, care ar putea deveni una cu un potențial special. Este îmbucurător că se redă reșițenilor un simbol al orașului”, sunt cuvintele doamnei Mihăescu. Erwin Țigla, președintele Forumului German din județ, mulțumește Primăriei Reșița, proiectanților și firmei din Lugoj care execută lucrările.

Pe locul crucii-monument, cel mai înalt punct din oraș, în 1848, se afla un tun fabricat la Reșița. În zilele revoluției de atunci, tunul a ținut la distanță partizanii împăratului austriac. Evenimentele au făcut și victime și, în memoria lor, pe 29 iunie 1874, muncitorii reșițeni au ridicat o cruce turnată chiar din materialul acelui tun. Inițiativa a aparținut familiei lui Georg Herglotz, conducătorul gărzii civice a Reșiței în 1848.

Crucea a fost restaurată în anii 2000-2001, la inițiativa mai multor asociații din țară și de peste hotare, partidelor politice, UCMR prin ing. Iulian Georgevici, și Primăriei Reșița. Pe 28 iunie 2001, crucea a fost resfințită de reprezentanții bisericilor romano-catolice, ortodoxe române și evanghelice-luterane. Pe 28 iunie 2014, cei 140 de ani de la ridicarea monumentului au fost marcați prin manifestări spirituale și culturale. Pe 27 iunie 2019, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița marca împlinirea a 145 de ani de la ridicarea crucii printr-o manifestare complexă. De-a lungul anilor, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Filiala Caraș-Severin, a derulat acțiuni prin care a rememorat evenimentele revoluționare din 1848, desfășurate la Reșița. În prezent, în perioada Postului Mare, credincioșii romano-catolici din Reșița organizează Drumul Crucii până la acest monument, o tradiție care datează din 1924.

JCS-Ionel Ivașcu