Caraş-Severin, Romania

VĂLIUG – Asta spune primarul, care a precizat că deşi calea de acces este extrem de importantă, ea nu este o realizare a comunei.

La capitolul investiţii, chiar dacă eforturile gravitează în jurul gondolei ce ar putea resuscita Semenicul, altele sunt cele ce dau viaţă localităţii. „La noi totul se leagă de gondolă, pentru că pe timpul verii lucrurile merg bine, explică Sorin Blaga, primarul comunei Văliug. Pe malul apei nu poţi să construieşti, mai e în discuţie ridicarea unor pensiuni în zona Crivaiei. Sus pe munte se mai schimbă un pic lucrurile, dar la fel gondola va face ca Semenicul să plesnească şi iarna, şi vara, adică satul în general. Şi un teren pe care-l vinde un om cu 2 euro, îl va vinde cu 4. Automat, câştigul va fi pentru toată lumea. CEZ-ul acum îşi termină şi ei lucrările la uzină. Sperăm să rămânem la înţelegerea cu ei cum că vor ţine apa în lac în iulie şi august, când e nevoie de un pic mai mult de turism, dar e o înţelegere verbală, nu putem să-i obligăm. Pentru că oamenii au investit vreo 30-40 de miliarde, vor face curent. Şi ne trezim la vară, când apa va fi secată, să ne spună: «Dom’le, eu nu pot să fac turism, eu am venit să fac curent!» Acum sperăm. Ei sunt foarte de treabă, ne înţelegem foarte bine cu ei, şi ne-au promis că vor încerca să menţină lacul în limitele normale, adică să tragă foarte puţină apă în iulie şi august. E puţin mai greu, pentru că sunt lunile secetoase, şi au şi ei nevoie. Dar aşteptăm până anul viitor. Sperăm că termină anul acesta, au investit şi au retehnologizat uzinele, Hidrocentrala de la Văliug. Alte investiţii mari nu sunt”.

Şi, totuşi, chiar dacă la Văliug lucrurile se mişcă, şeful administraţiei locale consideră că drumul este cea mai mare investiţie pentru comună, deşi ea n-a implicat aportul comunităţii ci al judeţului. „Drumul se termină, e ok, şi asta e cea mai mare investiţie, spune Sorin Blaga. E altă lume. Intri într-o lume normală, de fapt! Pentru că nu e normal ca, după 22 de ani, eu să mă bucur că se pune un kilometru de asfalt. Deci nu e firesc. Normal era ca acum să-l schimbăm pe cel vechi şi să punem un strat nou peste cel pe care l-au turnat în anii ’90. Nu s-a făcut. Legat de Reşiţa-Cuptoare, am înţeles că sunt discuţii să asfalteze şi acel tronson. E normal, pentru că până la urmă asta înseamnă până la urmă un grad de civilizaţie. Măcar un drum bun. Dacă nici pe ăsta nu-l avem… Cine vine pe el se sperie, dar dintr-o dată intră într-o normalitate. Toate drumurile sunt ok, de la Timişoara până la Reşiţa, merg foarte bine, doar Reşiţa-Cuptoare e o problemă. Am luat o maşină de pompieri, din Germania, şi am intrat în civilizaţie şi la acest capitol. Până acum am avut o epavă, iar cea cumpărată acum e cu apă, cu spumă, cu tot ce trebuie. Sunt lucruri mărunte, nu foarte mari, dar care până la urmă ţin de o normalitate. La fel, nu era normal să cumpărăm noi maşina, ci ca Guvernul ăsta să ia nişte bani europeni şi fiecare primărie din ţara asta să aibă minim o maşină de pompieri”.

Antoniu Mocanu